O echipă internațională de specialiști de la centre de cercetare din Marea Britanie, Germania și SUA a anunțat când va începe următoarea perioadă glaciară pe Terra.
Autorii studiului au examinat datele paleo-climatice din ultimul milion de ani, informații bazate pe oscilațiile calotelor glaciare din emisfera nordică, precum și pe diferențele de temperatură ale apelor oceanice.
Plecând de la aceste date, cercetătorii au putut corela schimbările de acest tip cu variațiile ciclice ale orbitei Terrei, precum și cu unghiul la care axa planetei noastre este înclinată.
Concluzia: circa zece milenii mai despart Terra de o nouă perioadă glaciară, susțin specialiștii într-un studiu recent publicat în revista Science.
O legătură între fluctuațiile dintre perioadele glaciare și cele interglaciare, precum și oscilațiile orbitei Terrei sau ale axei acesteia, a fost expusă încă de acum un secol, sub forma așa numitelor cicluri Milancovici. Cu toate acestea, ele nu au fost confirmate decât la jumătatea anilor `70.
De atunci, oamenii de știință au încercat să identifice cu precizie care parametri orbitali sunt cei mai importanți pentru determinarea începutului și a sfârșitului ciclurilor glaciare. O misiune deloc ușoară, dată fiind dificultatea de a data schimbări climatice atât de îndepărtate în timp.
Echipa care a contribuit la redactarea studiului susține că a reușit să depășească aceste probleme prin intermediul celor mai noi și mai exacte date privind schimbările climatice din ultimul milion de ani.
„Am fost surprinși de modul atât de clar în care modificările climatice au fost influențate de oscilațiile orbitei Terrei. Este greu de crezut că un astfel de tipar nu a fost observat mai devreme”, a declarat Stephen Barker, profesor la Universitatea din Cardiff și coautor al studiului.
Cercetătorii susțin că fiecare perioadă glaciară din ultimii 900.000 de ani a urmat un tipar predictibil.
„Tiparul pe care l-am descoperit este atât de exact, încât am putut face o predicție corectă a fiecărei perioade interglaciare din ultimul milion de ani, ba chiar să spunem cât a durat aceasta. Este o informație extrem de interesantă, pentru că ea confirmă faptul că ciclurile glaciare sunt predictibile, nicidecum haotice”, a mai spus Stephen Barker.
Plecând de la ciclicitatea unui astfel de tipar, autorii studiului sunt de părere că pot confirma când anume va intra Terra într-o nouă perioadă glaciară. Totul se va întâmpla peste circa 10.000 de ani.
„O tranziție către o perioadă glaciară este însă puțin probabil să aibă loc, dată fiind emisia masivă de gaze cu efect de seră din ultimele secole. Climatul a fost deja deviat de pe cursul său natural, cu efecte pe termen lung”, afirmă Gregor Knor, cercetător în cadrul Institutului Alfred Wegener din Bremerhaven, Germania. (sursa)