Stericycle, unul dintre principalii operatori din domeniul tratării deșeurilor medicale, a inaugurat o nouă stație de procesare la Oradea – transmite companie într-un comunicat de presă primit la redacție. Noua unitate va permite Stericycle să își mărească capacitatea de procesare de deșeuri medicale cu 800 de tone pe an.
Tratarea deșeurilor medicale este o industrie puternic reglementată, de importanță critică pentru sănătatea și securitatea publică. Stația este cea mai avansată instalație de procesare a deșeurilor deținută de Stericycle în țară și se adaugă la celelalte investiții ale companiei în România.
Iulia Nartea, director general Stericycle România a declarat: „Noua noastră unitate, din parcul industrial din Oradea, este o investiție importantă pentru sectorul sanitar, fiind una dintre cele mai moderne unități de procesare a deșeurilor medicale pe care o avem în România. Folosim aici cele mai noi tehnologii din domeniu, oferind un sprijin important industriei medicale din regiune, deservind spitale și unități sanitare publice și private”.
Metoda folosită pentru sterilizare este una dintre metodele sustenabile de tratare a deșeurilor medicale. Noua stație utilizează abur sub presiune și temperaturi ridicate pentru a steriliza și decontamina deșeurile medicale colectate de la instituțiile sanitare din zonă. Această metodă permite eliminarea riscului de infecție, protejând astfel comunitatea locală și mediul înconjurător.
Tehnologia utilizată în locație contribuie la reducerea consumului de apă și energie prin recircularea căldurii generate în procesul de sterilizare. Astfel, se reduce semnificativ și volumul de apă necesar pentru obținerea aburului sub presiune utilizat în procesul de tratare și se generează un volum mai mic de ape reziduale.
Consumul de gaz este, de asemenea, diminuat, deoarece pentru preîncălzirea apei din boiler se folosește aburul condensat curat, lucru care nu era posibil cu echipamentele tradiționale. Proiectarea instalației contribuie la creșterea vitezei, eficienței și sustenabilității procesului de tratare a deșeurilor medicale.
„De mai bine de doi ani lucrăm pentru inaugurarea noii stații din Oradea. Acum, Stericycle deține șapte stații de tratare a deșeurilor medicale în România, noua unitate fiind un exemplu despre cum putem procesa și trata deșeurile medicale sustenabil și mai aproape de operațiunile clienților noștri. Este o dovadă a angajamentului și a investiției noastre în România, cu scopul de a putea deservi mai bine clienții”, adaugă Iulia Nartea.