Curtea de Apel Ploieşti a anulat definitiv, joi, o hotărâre a Consiliului Judeţean (CJ) Prahova adoptată în noiembrie 2020 privind reducerea aparatului propriu cu 101 posturi.

Potrivit reprezentanţilor instanţei, magistraţii au respins recursul declarat de CJ faţă de decizia Tribunalului Prahova care, în iunie 2021, a admis cererea de chemare în judecată formulată de patru angajate ale instituţiei şi a dispus anularea hotărârii Consiliului Judeţean Prahova nr. 140/13.11.2020.

Pe 13 noiembrie 2020, CJ Prahova a aprobat o hotărâre privind reorganizarea şi stabilirea numărului de posturi pentru aparatul de specialitate al instituţiei şi aprobarea organigramei, a statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare ale acestuia.

Ulterior, CJ a emis un comunicat de presă în care anunţa că aparatul propriu va fi redus, la propunerea preşedintelui Iulian Dumitrescu, cu 101 posturi.

După ce angajaţii CJ au obţinut în instanţă suspendarea executării HCJ 140/13.11.2020, consilierii judeţeni au aprobat, în 27 ianuarie 2021, o nouă hotărâre privind reorganizarea aparatului de specialitate şi reducerea acestuia cu 96 de posturi, angajaţii atrăgând atenţia la acel moment că demersul este făcut cu încălcarea deciziei instanţei în contextul proceselor civile aflate pe rol.

Şi această hotărâre a fost anulată, pe fond, de Tribunalul Prahova, dosarul aflându-se pe rolul Curţii de Apel Ploieşti după ce Consiliul Judeţean a atacat decizia cu recurs. Până la această dată, dosarul nu a primit un termen de judecată. (sursa)

Articolul precedentFlorian Bodog: Este timpul să ne mobilizăm și noi și să cerem aliaților noștri americani eliminarea vizelor!
Articolul următorRomânia a devenit peste noapte lider european la exportul de cereale