Un maghiar originar din România a devenit preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie a Ungariei. Zsolt András Varga, născut la Târgu Mureş, a fost ales în noua funcţie, luni, de către Parlamentul Ungariei, cu 135 de voturi pentru şi 26 împotrivă.
Noul preşedinte al Curţii Supreme, ales la propunerea şefului statului, pentru o perioadă de nouă ani, îşi va exercita atribuţiile din 2 ianuarie 2021, scrie hirado.hu.
Consiliul Judiciar Naţional, organ independent format din judecători, l-a respins însă pe Varga, considerând că în ciuda meritelor academice nu are experienţă în sistemul judecătoresc. Avizul a fost unul consultativ şi nu a influenţat prea mult alegerea lui Varga.
András Zsolt Varga este licenţiat în Drept al Universităţii “Eötvös Loránd” din Budapesta (1995), unde şi-a dat şi doctoratul, apoi a susţinut teza de
abilitate la Universitatea Catolică “Pázmány Péter” din capitala Ungariei. A lucrat în cadrul mai multor parchete din Budapesta, apoi a
ajuns la instituţia comisarului pentru drepturile fundamentale (care îi corespunde celei al Avocatul Poporului din România), unde
a devenit şeful instituţiei.
A ocupat de două ori funcţia de procuror general adjunct, apoi a devenit membru al Comisiei de la Veneţia. Începând din 2012 este şi profesor universitar, iar din septembrie 2014 a devenit judecător al Curţii Constituţionale din Ungaria.
De asemenea, între 2017 şi 2019 a fost vicepreşedinte al subcomisiei de drept internaţional a Comisiei de la Veneţia, iar mai târziu a devenit vicepreşedinte al subcomisiei Curţii Constituţionale din Ungaria. (sursa)