Deputatul USR PLUS Iulian Bulai a lansat un atac la adresa PNL, în contextul scandalului legat suspendarea ședinței de guvern după ce premierul Florin Cîțu a pus pe ordinea de zi proiectul Anghel Saligny, față de care USR PLUS s-a opus.

„Noaptea ca hoții e deja demodat. Ziua în amiaza mare e la modă acum. PNDL trebuie avizat de Ministerul Justiției și Ministerul Transporturilor. În plus trebuie să conțină criterii clare de alocare. Nu șpăgi pentru clientela locală abonată la banul public. PNDL nu poate fi un ciubuc/ peșcheș/ bacșiș pe care îl folosește PNL în campania internă pentru a câștiga delegați.
PNL trebuie să înceteze să se comporte ca un adolescent rebel. La 150 de ani vechime mă așteptam la mai multă cumpătare și înțelepciune. Avem o țară de guvernat împreună”, a relatat Iulian Bulai pe Facebook. (sursa)

A doua criză guvernamentală majoră în Coaliție după ce Florin Cîțu l-a demis pe ministrul USR-PLUS Vlad Voiculescu. De această dată, scânteia a pornit tot de la Florin Cîțu care a pus pe ordinea de zi suplimentară proiectul „Anghel Saligny”. Totul fără acceptul USR-PLUS care acuză încălcarea programului de guvernare. Chiar dacă mutarea sa de forță a dus imediat la suspendarea ședinței de guvern și a resuscitat scenariul ieșirii de la guvernare a USR-PLUS, Cîțu nu renunță la planul său.

Care este miza premierului? Candidat la șefia PNL Cîțu le-a promis primarilor bani pentru proiectele locale. Cum se apropie congresul în care candidează la șefia partidului, edilii fac presiuni ca el să-și onoreze promisiunea. Cîțu se bazează și pe susținerea UDMR care vrea adoptarea cât mai rapidă a programului „Anghel Saligny”.

După încheierea intempestivă a ședinței de guvern și amenințări ale USR-PLUS mai mult sau mai puțin directe cu iesirea de la guvernare, Dan Barna a identificat „o potențială încălcare a protocolului”. El și-a exprimat totuși speranta că „vom discuta, vom găsi o variantă pentru a rămâne o colaborare cât de cât funcțională”.

UPDATE 15.03 Vicepremierul Kelemen Hunor, al cărui partid susține umăr la umăr cu PNL programul „Anghel Saligny”, un nou PNDL de 50 de miliarde de lei, acuză USR-PLUS de șantaj și spune că “nu se poate accepta ca cineva să blocheze la nesfârşit activitatea Guvernului”. Reamintim că premierul Florin Cîțu a introdus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern programul „Anghel Saligny”, fapt care a stârnit revolta USR-PLUS, iar ședința Executivului a fost suspendată.

UPDATE 15.15 Useriștii au stabilit 9 condiții de negociat cu PNL pentru noul PNDL, iar în cazul în care nu li se validează vor să-i amenințe pe liberali cu iesirea de la Guvernare și moțiunea de cenzură, au declarat pentru HotNews.ro surse din partid.

UPDATE 14.30 În ședința USR-PLUS se discută trei variante de repliere după mutarea lui Cîțu: demisia miniștrilor USR-PLUS, depunerea unei moțiuni de cenzură și negocierea cu PNL în privința acordului pentru programul „Anghel Saligny” contra desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Cum s-au derulat evenimentele:

  • La ora 11.00 a început ședința de Guvern, pe ordinea de zi suplimentară a apărut aprobarea programului „Anghel Saligny” care provoacă iritarea USR-PLUS.
  • În jurul orei 11.30 se ia o pauză pentru discuții. USR-PLUS acuză că proiectul nu are toate avizele și nici nu a fost acord în Coaliție.
  • La ora 12.30 Ședința de Guvern se suspendă până la ora 19.00. Fiecare parte pleacă fără poziții schimbate.
  • La ora 12.47 Guvernul informează oficial că sedința se suspendă pentru ca ministrii să poată ajunge la parlament.
  • În jurul orei 13.15 Copreședintele USR-PLUS, Dacian Cioloș, invocă posibilitatea ieșirii de la guvernare dacă ministrii Alianței nu sunt respectați.
  • La ora 13.30 premierul Florin Cîțu anunță că nu va renunța la adoptarea proiectului „Anghel Saligny” dacă are toate avizele. El spune că nu crede că vor fi miniștri care vor face abuz de putere, în contextul în care proiectul nu are încă avizele de la Justiție și Transporturi, ministere ale USR-PLUS.
  • În jurul orei 13.35 vicepremierul Dan Barna spune că s-a identificat o posibilă încălcare a protocolului Coaliției. Este vorba de paragraful referitor la stabilirea agendei ședințelor de Guvern împreună cu vicepremierii. „Vom discuta, vom găsi o variantă pentru a rămâne o colaborare cât de cât funcțională”, a spus el.
  • PNL și USR-PLUS au intrat în ședințe separate ale conducerii partidelor. (sursa)

Articolul precedentRomânia a intrat în sezonul rece de anul acesta cu cea mai mare pondere a importurilor ruseşti din ultima decadă
Articolul următorDeci, a fost nevoie să arunce țara în aer ca să câștige Cîțu? E nevoie de alegeri anticipate!