Cu un zâmbet larg, neprotejat de nici o mască, președintele Klaus Iohannis a anunțat că prelungirea stării de alertă “se impune” după 15 iunie. Pentru că așa trebuie, așa e bine, așa se arată în stele, în cafea, în măruntaiele animalelor sacrificate de către preoții din templul Covidului. Doar că președintele n-a reușit să fie prea convingător. Nu-l ajută nici numerele, scrie jurnalistul Patrick André de Hillerin, într-un editorial în Libertatea.
În România se testează, în ultima săptămână, aproape la fel de puțin ca la începutul stării de urgență decretate la mijlocul lunii martie. Numărul de îmbolnăviri raportate zilnic nu prea are cum să crească, în aceste condiții într-atât încât să mai bage spaima într-o populație sastisită de interdicții și restricții.
Faptul că președintele a început anunțând veștile “bune“, respectiv redeschiderea mallurilor și a creșelor private, n-a ajutat, de asemeni, în argumentarea necesității prelungirii stării de alertă. Doar orbii n-au văzut agitația și doar surzii n-au auzit zumzetul de pe străzile, șoselele și din orașele României.
Purtatul măștilor, care nu a fost obligatoriu în perioada cea mai virulentă a SARS-CoV-2, este tratat cu indiferență de către populație. Puține sunt magazinele în care lumea chiar își mai pune masca și mai puține sunt cele în care angajații mai iau temperatura clienților.
Amenzi nu se mai dau, mass-media și-a schimbat radical discursul de la 1 iunie, părând că pericolul a trecut. Acolo unde, de dimineață până seara, nu se vorbea decât despre morți, boală, eroii din spitale și nenorocitul de virus, astăzi găsești o reîntoarcere subtilă la subiectele anterioare lunii martie.
Astăzi, după ce luni întregi i-a demonizat, Klaus Iohannis începe să practice un limbaj civilizat în raport cu Parlamentul. Parlamentarii au devenit peste noapte “stimați“. Pentru că prelungirea stării de alertă are nevoie de votul parlamentarilor.
Cum vrea președintele să-i convingă pe parlamentari să dea acest vot? Spunându-le, fără prea multe dovezi, că “guvernul a luat cele mai bune măsuri“. Asta, în condițiile în care guvernul s-a lăsat luat pe nepregătite cu fiecare ocazie. Deși avusese o lună la dispoziție pentru a pregăti starea de alertă, guvernul n-a fost în stare să vină la timp cu măsurile pe care le propunea. Practic, ar fi vrut să forțeze Parlamentul să-și asume fățiș încălcarea Constituției pentru ca legea votată pe repede înainte să intre în vigoare la timp.
O vreme merge să-i spui unui popor “Fă așa pentru că așa zic eu, așa zice Arafat, așa zice Rafila, așa zicem noi, cei care ne pricepem!“. Dar la un moment dat, tot trebuie să vii și să-i prezinți informații complete și veridice.
În acest moment nu ni s-au prezentat argumentele, ci doar verdictele. Sunt greu de înghițit. Românii care nu se vor putea întoarce la muncă în Italia, Spania și-n celelalte țări ale UE nu vor putea înțelege de ce sunt condamnați să n-aibă nici un venit în această perioadă. Relaxăm vacanțele, dar îngrădim în continuare munca. Ce explicație se poate aduce în acest caz? De ce au putut pleca muncitori sezonieri în Germania, dar în continuare nu pot pleca în Italia sau Spania oameni cu locuri de muncă mai stabile?
Pumnul în masă, rânjetul suveran și încercarea de a lăsa impresia că stăpânești domeniul nu mai reușesc să convingă. Încercați cu argumente și poate mai vorbim.
Citeşte întreaga ştire: Neconvingătorul domn Iohannis | Cererea de prelungire a stării de alertă, lipsită de argumente
