NATO reacţionează în scandalul avionului deturnat în Belarus la ordinul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a solicitat o anchetă internaţională asupra acestui „incident serios şi periculos”.
„Monitorizăm cu atenţie aterizarea forţată din Belarus a zborului comercial către Vilnius şi arestarea opozantului Roman Protasevici”, a declarat secretarul general al NATO într-o postare publicată pe Twitter.
„Acesta este un incident serios şi periculos care necesită o anchetă internaţională. Belarus trebuie să asigure revenirea la destinaţie în siguranţă a tuturor pasagerilor şi membrilor echipajului”, a spus Stoltenberg.
Liderii UE şi-au exprimat şi ei revolta şi indignarea faţă de decizia guvernului din Belarus de a deturna un avion, la ordinele preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, pentru arestarea opozantului Roman Protasevici. Acesta se afla la bordul unei curse aeriene Ryanair care decolase din Atena, Grecia, cu destinaţia Vilnius, Lituania. Avionul a fost însă rerutat către Minsk, unde, după aterizare, Protasevici a şi fost arestat.
Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat la Digi24 că avionul a decolat de pe aeroportul din Minsk duminică seara, dar se pare că are la bord doar 117 pasageri, cu șase mai puțini decât la îmbarcarea din Atena.
Presa internațională scrie că cinci dintre cei care ar fi rămas la Minsk sunt agenți KGB (serviciul de securitate din Belarus), iar al șaselea este Roman Protasevici.
Informațiile rămân însă de verificat, a atras atenția Adina Vălean. (sursa)