Cine nu a urmărit dezbaterea, rară, dintre Ioan Mang și Ilie Bolojan din 2015 – când cu încercarea ratată a lui Ilie Bolojan de preluare ostilă și de a descăleca în Sânmartin prin referendumul de alipire respins de cetățeni, nu știe ce diferență calitativă este între cei doi. Eu una îmi aduc aminte, bine.
Bolojan a fost dominat clar de Mang, pe o temă dragă lui Bolojan (poate și samsarilor imobiliari, nu știu), într-o emisiune, cred eu, unicat pentru domnul Ilie: nearanjată – adică unde nu e lăudat pe bani, sau unde nu se laudă singur.
Ioan Mang are un stil profesoral, calm, dar tare realist și mereu argumentat. Ilie Bolojan e frustratul, zic eu, pe care aproape oricine îl are din păcate în cercul social și care, dacă nu e cum vrea el (sau ea) – nu e terasa unde merge el, nu e berea pe care o bea el, nu e micul pe care îl mănâncă el, se supără pe sat… Ar vrea, probabil, să fie numit buldozer, doar că nu e. În general, e cel pentru care grupul lasă de la el, pentru că nu are chef de discuții inutile. Și respectivului îi iese. Cum i-a ieșit și la Oradea, de atâția ani, de atâția bani…
Cine nu a urmărit, printre altele, acea dezbatere, poate crede – fals, că Bolojan merge triumfător spre fotoliul de președinte al CJ. Iar apoi face, iar, după pofta inimii – că doar nimeni nu are chef de discuții inutile cu…
F A L S. Ioan Mang a avut mereu chef de dezbateri cu Ilie Bolojan și va mai avea dacă și cel din urmă are curaj!
Bolojan e încă la Oradea pentru că nu are anvergură de București, nu are tact, nu are fler, nu are diplomație, nu are viziune, nu are prieteni. E ca un cal cu pavăza pusă la ochi ca să nu se sperie de muște și care merge pe drumul cunoscut. Pe surse, nici măcar primarilor PNL nu le place, în bloc, de el. De aceea e Bolojan la Oradea și nu la București, nu pentru că e prea bun pentru Capitală. Se minte singur, treaba domniei sale.
DAR alegerile din acest an NU sunt despre Ilie Bolojan, ci despre noi. Da, noi: orădeni, beiușeni, ceicani, tincani, holodani, ce vreți dumneavoastră. BIHORENI.
B I H O R E N I. Nu țărani, nu paizani, cum ne face chiar azi fițuica de propagandă a încă primarului Oradiei, ci oameni care circulă pe drumuri județene asfaltate ca să vadă un medic, sau să meargă la școală, sau să îi viziteze pe cei dragi.
Ce facem cu Bihorul înseamnă, de fapt: ce facem cu viețile noastre?
Vrem un om realist, tenace și adevărat, ca Ioan Mang, sau un produs al propagandei, al banilor și al samsarilor imobiliari – probabil, ca Ilie Bolojan?
Răspundem, cu masca de protecție așezată corect (!), în 27 Septembrie 2020.