PSD, PNL, USR şi UDMR au stabilit la sfârşitul săptămânii trecute cine vor fi politicienii care vor face parte din Guvernul Bolojan. Luni, la ora 10.00, la Senat, se va semna protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare, iar miniştrii propuşi urmează să fie audiaţi în comisiile de specialitate. Pentru prima dată în istoria României, noul Executiv care va fi condus de Ilie Bolojan va avea cinci vicepremieri. În componenţa Guvernului vor mai intra şase miniştri de la PSD, patru – PNL, patru – USR şi doi – UDMR.

Guvernul condus de Ilie Bolojan va număra cinci vicepremieri: Marian Neacşu (PSD), Cătălin Predoiu (PNL), Ionuţ Moşteanu (USR), Tanczos Barna ( UDMR) şi Dragoş Anastasiu, dorit de Ilie Bolojan pentru a coordona reforma aparatului bugetar. Nu au lipsit nici surprizele de la validarea în partide a viitorilor miniștri. La PNL, Ilie Bolojan l-a ales pe Dragoş Pîslaru, un fost europarlamentar USR, actual REPER, la ministerul Fondurilor Europene. De asemenea, la Finanțe se întoarce Alexandru Nazare, fost ministru la același portofoliu în Guvernul Cîțu.

La PSD, lupta s-a dat la ministerul Muncii, între actualul ministru Simona Bucura Oprescu şi Florin Manole, cel din urmă câştigând cu cinci voturi şi la ministerul Agriculturii unde s-a impus Florin Barbu în faţa lui Sorin Moise. 

Cum arată Guvernul Bolojan

Premier: Ilie Bolojan. A fost desemnat premier de preşedintele Nicuşor Dan pentru o perioadă limitată: până în vara anului 2027, când PSD va prelua conducerea Guvernului, cu un an înainte de alegerile locale şi parlamentare din 2028. 

Vicepremieri

Vicepremier PSD: Marian Neacşu. A fost unul dintre oamenii de încredere ai fostului premier Marcel Ciolacu. Şi-a păstrat funcţia şi în noul guvern, fiind unul dintre apropiaţii preşedintelui interimar al PSD Sorin Grindeanu. 

Vicepremier PNL: Cătălin Predoiu. Trecut prin guvernele Tăriceanu, Boc, Orban, Ciucă şi Ciolacu, Cătălin Predoiu va continua ca ministru de Interne, fiind unul dintre apropiaţii premierului Ilie Bolojan. De altfel, a fost premier interimar după demisia lui Marcel Ciolacu şi preşedinte interimar al PNL cât timp Ilie Bolojan a asigurat tranziţia de la Klaus Iohannis la Nicuşor Dan.

Vicepremier USR: Ionuţ Moşteanu. Deputat USR la al treilea mandat, Ionuţ Moşteanu a fost unul dintre liderii USR care au cerut ca partidul să-l susţină pe Nicuşor Dan în detrimentul Elenei Lasconi. Va prelua portofoliul Apărării, minister care va lucra îndeaproape cu Administraţia Prezidenţială. 

Vicepremier UDMR: Tanczos Barna. Iniţial, a rămas în afara guvernului, după ce UDMR n-a reuşit să obţină la masa negocierilor nici Ministerul Finanţelor, nici Mediul, domenii de interes pentru Tanczos Barna. A primit în schimb un post de vicepremier fără portofoliu. 

Vicepremier tehnocrat: Dragoş Anastasiu. Numit în guvern la cerinţa premierului Ilie Bolojan, Dragoş Anastasiu va coordona reforma aparatului bugetar. Liderii coaliţiei de guvernare l-au ironizat în şedinţele interne, numindu-l ”Elon Musk de România”, susţin sursele citate. Anastasiu a fost unul dintre consilierii lui Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni, preluat timp de o lună şi de noul şef al statului Nicuşor Dan. 

Lista de miniştri: 

1. Alexandru Nazare – ministru al Finanţelor, PNL. Susţinut la începutul carierei de Anca Boagiu, lider cu influenţă în PDL, Alexandru Nazare revine la Finanţe după o altă experienţă ca ministru în Guvernul Cîţu. În 2021, a fost demis după numai 6 luni, fiind printre miniştrii care s-au opus ca statul să achiziţioneze 120 de milioane de vaccinuri anti-Covid. În prezent, este membru din Consiliul de Administraţie al BNR. 

2. Radu Marinescu – ministrul Justiţiei, PSD. A făcut parte şi din guvernul Ciolacu. A fost susţinut de organizaţia PSD Dolj, condusă de tandemul Lia Olguţa Vasilescu – Claudiu Manda. În primăvara anului viitor, va trebui să negocieze cu preşedintele Nicuşor Dan numirea de procurori-şefi la Parchetul General, DNA şi DIICOT. 

3. Ionuţ Moşteanu – ministrul Apărării, USR. Lider al deputaţilor USR, Moşteanu e la prima experienţă ca ministru. În plus, va ocupa şi funcţia de vicepremier. A fost printre miniştrii doriţi de preşedintele Nicuşor Dan, în condiţiile în care şeful statului este comandatul suprem al Armatei, deci trebuie să lucreze îndeaproape cu MAPN. 

4. Cătălin Predoiu – ministru de Interne, PNL. A fost ministru al Justiţiei în Guvernele Tăriceanu, Boc şi Orban. Din vara anului 2023 ocupă funcţia de ministru de Interne, pe care o va păstra şi în Cabinetul Bolojan. A fost prim-ministru interimar după demisia lui Marcel Ciolacu din fruntea guvernului, dar şi preşedinte interimar al PNL în perioada în care Ilie Bolojan s-a aflat la Cotroceni. 

5. Ciprian Şerban – ministrul Transporturilor, PSD. Fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban a făcut rocada în partid cu Sorin Grindeanu, care va deveni al treilea om în stat. 

6. Alexandru Rogobete – ministrul Sănătăţii, PSD. A fost secretar de stat la Sănătate în mandatul lui Alexandru Rafila, timp de doi ani, între 2023 şi decembrie 2024, când a fost ales deputat pe listele PSD. A fost susţinut pentru funcţie atât de preşedintele partidului, Sorin Grindeanu, cât şi de preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis. Fostul lider PSD Marcel Ciolacu a încercat să o impună la Sănătate pe Carmen Orban, senator PSD de Buzău şi fost consilier guvernamental în mandatul său de premier. În final, Orban s-a retras din cursa internă. 

7. Oana Ţoiu – ministru de Externe, USR. Şi-a început cariera politică în PLUS, partidul creat de Dacian Cioloş. Ulterior, a ajuns prin fuziune în USR, dar a rămas în partid după demisia lui Cioloş din funcţia de preşedinte al USR. A fost agreată de preşedintele Nicuşor Dan, care şi-a dorit la Externe un ministru care să nu-i fie ostil. 

8. Daniel David – ministrul Educaţiei, PNL. Susţinut atât de premierul Ilie Bolojan, cât şi de preşedintele Nicuşor Dan, fostul rector al UBB Cluj va continua ca ministru şi în noul guvern cu scopul de a reforma sistemul de educaţie. 

9. Cseke Attila – ministrul Dezvoltării, UDMR. A ocupat aceeaşi funcţie şi în Guvernul Cîţu, şi în Guvernul Ciolacu, format în decembrie anul trecut. Va gestiona celebrul program Anghel Saligny, dedicat aleşilor locali. 

10. Petre Florin Manole – ministrul Muncii, PSD. Purtător de cuvânt al PSD, Petre Florin Manole a câştigat competiţia internă din partid cu fostul ministru Simona Bucura Oprescu, susţinută de organizaţia Argeş. Manole a mai lucrat în Ministerul Muncii în timpul guvernului Ponta. 

11. Florin Barbu – ministrul Agriculturii, PSD. Unul dintre cei trei miniştri PSD care vor continua şi în noul guvern. Barbu a fost susţinut intens în partid de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, care s-a luptat pentru funcţie, prin interpuşi, cu eurodeputatul PSD Mihai Tudose. Fostul premier PSD l-ar fi dorit pe senatorul Sorin Moise la Agricultură, unul dintre oamenii săi de încredere. Aşadar, Paul Stănescu rămâne influent în partid. 

12. Bogdan Ivan – ministrul Energiei, PSD. Trecut pe la Digitalizare şi Economie în guvernele trecute, Bogdan Ivan a fost mutat la Energie, pe fotoliul eliberat de Sebastian Burduja. În partid, a fost susţinut pentru funcţie de preşedintele CJ Bistriţa, Radu Moldovan, şi de liderul PSD Cluj, Vasile Dîncu. 

13. Radu Miruţă –  ministrul Economiei, USR. În decembrie, Miruţă a obţinut al doilea mandat de parlamentar pe lista USR. Acum va bifa prima experienţă ministerială. În partid s-a impus în faţa lui Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în Guvernul Cîţu. 

14. Dragoş Pîslaru – ministrul Fondurilor Europene, REPER. A fost una dintre suprizele din guvern. Ilie Bolojan a insistat pentru Pîslaru, deşi unii lideri PNL i-au cerut să aleagă un om de partid. Pîslaru a fost ministru al Muncii în guvernul condus de Dacian Cioloş, apoi a fost eurodeputat ales pe lista USR-PLUS în 2019. Ulterior, a fondat REPER împreună cu Dacian Cioloş, însă partidul nu a reuşit să treacă pragul electoral la alegerile parlamentare din decembrie 2024. Dacian Cioloş şi Dragoş Anastasiu au susţinut, în discuţiile cu premierul Ilie Bolojan, ca Dragoş Pîslaru să primească funcţia de ministru al Fondurilor Europene, susţin surse politice pentru News.ro. 

15. Diana Buzoianu – ministrul Mediului, USR. În Parlament, a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei de Mediu din Camera Deputaţilor. Şi-a început cariera politică în PLUS, partidul fondat de Dacian Cioloş. 

16. Demeter András István – ministrul Culturii, UDMR. În prezent secretar de stat în Ministerul Culturii, Demeter András este unul dintre apropiaţii liderului UDMR Kelemen Hunor. În trecut a ocupat şi funcţia de director al Radioului public. 

Un Guvern de sacrificiu 

Duminică, premierul desemnat, Ilie Bolojan, a vorbit despre necesitatea de a forma cât mai repede un Guvern care ”să treacă cât mai repede posibil la corectarea deficitelor bugetare, la luarea măsurilor de stabilizare a finanţelor ţării, la reforma statului şi la prioritizarea proiectelor de investiţii”. Totodată, Bolojan a anunţat că şi programul de guvernare este aproape finalizat. 

“Suntem în situaţia în care, în urma discuţiilor pe care le-am avut în această perioadă, avem o formă acceptată de protocol de coaliţie, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile pentru a presupune că la începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil luni, am putea avea o majoritate parlamentară formată din patru partide plus parlamentarii minorităţilor naţionale care să susţină formarea şi votarea unui nou Guvern. (…) PNL este conştient de responsabilitatea sa şi de necesitatea de a forma cât mai repede un Guvern care să treacă cât mai repede posibil la corectarea deficitelor bugetare, la luarea măsurilor de stabilizare a finanţelor ţării, la reforma statului şi la prioritizarea proiectelor de investiţii”, a spus Bolojan, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL. (observatornews.ro)

Articolul precedentMiniștrii PNL au fost validați. Ilie Bolojan își aduce „mâna dreaptă” de la Oradea
Articolul următorMembrii NATO au convenit să crească cheltuielile pentru apărare. Spania spune că nu trebuie să se conformeze