profit.ro: Guvernul îi va mandata pe reprezentanții Ministerului Agriculturii să înceapă negocierile pentru menținerea activității fabricii de zahăr de la Luduș, la care gigantul francez Tereos va renunța, relevă un document oficial analizat de Profit.ro. Menținerea activității fabricii este necesară pentru a asigura 25% din necesarul de consum de zahăr din producția internă, în contextul în care exporturile de zahăr din Ucraina sunt afectate de invazia Rusiei. 

De ce este important: La începutul anului, gigantul industrial Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franța și al doilea producător mondial, cu afaceri anuale de peste 4 miliarde de euro, a confirmat că ia în calcul să renunțe la afacerea din România, cu pierderi mari în ultimii ani, mișcare anunțată de Profit.ro în vara anului trecut.

În contextul eliminarii cotelor de producție de zahăr, de la 1 octombrie 2017, au fost închise mai multe fabrici de zahăr, atât în statele membre ale Uniunii Europene, cât și la nivel național. Totodată, în România, suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr s-a diminuat după eliminarea cotelor de producție de zahăr.

Astfel, din cele 4 fabrici care au funcționat până în anul 2017, pentru 3 fabrici au fost decizii de închidere, respectiv Zahărul Oradea în 2017, Antrepriza Zahăr Bod în 2020 și Tereos acum.

sursa foto: crisana.ro

Ca urmare, în acest an mai funcționează o singură fabrică de zahăr, Agrana România, cu două sucursale. Sucursala din Roman, județul Neamț, procesează sfecla de zahăr, iar sucursala Buzău procesează zahăr brut din trestie importat.

Închiderea unităților de procesare a generat abandonarea cultivării sfeclei de zahăr de către cultivatorii din zona fabricilor, care au investit în mașini/utilaje specifice acestei culturi. Ulterior, aceste utilaje și-au pierdut utilitatea.

În consecință, dacă la nivelul anului 2017, în România existau peste 1.400 de cultivatori de sfeclă de zahăr, în 2021 au rămas în jur de 453 cultivatori, iar în prezent mai există doar 160 cultivatori care au încheiat contracte cu Agrana România.

Argumentele menținerii activității fabricii de la Luduș

Potrivit documentului citat, în contextul încetării activității unor fabrici de zahăr din România și al creșterii costurilor de producție (creșterea costurilor la energie și gaze), Guvernul ia în considerare următoarele:

– Agrana România reprezintă singura fabrică producătoare de zahăr la nivel național, aspect care ”poate genera impunerea de monopol asupra prețului de comercializare a zahărului, fapt care poate genera o creștere artificială a prețului la zahăr”.

– Redeschiderea fabricii de zahăr de la Luduș 

– Tereos ar asigura menținerea unei concurențe pe piața internă a zahărului, ceea ce reprezintă un obiectiv strategic necesar a fi îndeplinit la nivel guvernamental pentru a se putea preîntâmpina manifestarea unui asemenea risc.

– În situația actuală nu se va putea asigura circa 25% din necesarul de consum de zahăr anual al României.

– Războiul din Ucraina are un impact negativ asupra exporturilor de zahăr realizate din Ucraina către România.

– Înlocuirea sau suplimentarea importurilor de zahăr generează costuri suplimentare consistente la bugetul de stat și implicit apariția unor dezechilibre bugetare.

– Diminuarea producției de zahăr de la 118.750 tone obținute în anul 2021 la circa 50.000 tone în anul 2022 corelată cu suprafața de sfecla contractată de 8.600 hectare.

– Pierderea totală sau parțială a cultivatorilor de sfeclă de zahăr arondați va conduce la scăderea producției de zahăr a României și, pe cale de consecință, la închiderea/diminuarea antreprenorilor care desfășoară activitatea în acest domeniu. – Apariția unui proces de concediere colectivă care va avea un impact social major asupra salariaților din fabrică.

În urma anunțului de închidere a fabricii de zahăr Tereos, conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inițiat discuții cu Federația Cultivatorilor de sfeclă de zahăr din România, Patronatul Zahărului și fermierii arondați la fabrică pe această temă.

Astfel, conform documentului menționat, este pregătită ”mandatarea reprezentanților Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vederea demarării negocierilor pentru menținerea activității fabricii de zahăr de la Luduș”, pentru continuarea activității de cultivare a sfeclei de zahăr în zonă si implicit a păstrării locurilor de muncă a salariaților din fabrică. (profit.ro)

Articolul precedentIoan Mang: Despre achizițiile de vaccinuri
Articolul următorVedetele s-au întrecut în ținute la Premiile Gopo