Administrația Prezidențială anunță că președintele Klaus Iohannis a avut joi, 19 noiembrie a.c., o convorbire telefonică cu Cancelarul Republicii Federale Germania, doamna Angela Merkel, la solicitarea acesteia. Pe lângă un mesaj de condoleanțe transmis de Merkel, pentru incendiul de la Piatra Neamț, Klaus Iohannis a asigurat-o cancelara germană că România este de acord cu „propunerile de compromis” referitoare la bugetul UE.
„Discuția a avut loc în pregătirea reuniunii, din această seară, a membrilor Consiliului European, în format videoconferință, dedicată aspectelor legate de gestionarea pandemiei de COVID-19.
Cancelarul Germaniei i-a transmis condoleanțe Președintelui României pentru victimele incendiului care a avut loc la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și a exprimat speranța că cei răniți se vor recupera într-un timp cât mai scurt.
În cadrul discuției, au fost abordate evoluțiile din cele două țări și măsurilor luate în contextul pandemiei de COVID-19. Președintele României a subliniat faptul că răspândirea virusului la nivelul Uniunii Europene rămâne îngrijorătoare, situație în care coordonarea și cooperarea dintre statele membre trebuie consolidată.
De asemenea, a mai fost discutat subiectul negocierilor privind bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, precum și Planul european de redresare economică.
Președintele Klaus Iohannis a precizat că România a susținut constant necesitatea finalizării cât mai rapide a acestor negocieri. Din acest motiv, partea română a făcut dovada unei abordări constructive și responsabile, fiind de acord cu propunerile de compromis negociate de Președinția germană a Consiliului UE cu Parlamentul European.
Președintele României a subliniat că țara noastră a susținut de la început instituirea unei condiționalități privind respectarea principiilor statului de drept în gestionarea bugetului Uniunii Europene și, în consecință, susține acordul obținut de Președinția germană pe acest dosar”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. (sursa)