Anul 2024 a fost marcat de tranzacții impresionante pe piața de fuziuni și achiziții din România, aducând în prim-plan afaceriști de top și companii care și-au consolidat pozițiile pe piețele locale și internaționale. De la energie regenerabilă la bricolaj, telecomunicații, panificație sau distribuție, românii au demonstrat că pot juca un rol strategic în tranzacții de sute de milioane de euro.

Ziare.com a trecut în revistă cele mai importante mutări din business-ul românesc și o parte poveștile liderilor care au reușit să încaseze anul aceste sume imense sau să intre puternic pe piața de fuziuni și achiziții în calitate de cumpărători.

OMV Petrom – Renovatio (aproximativ 350 milioane de euro)

OMV Petrom, a finalizat achiziția de la RNV Infrastructure a pachetului de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești. Aceasta deține proiecte de energie din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1.000 MW, din care 950 MW eolian și 50 MW fotovoltaic. Achiziția a fost anunțată la începutul acestui an. Proiectele eoliene vor fi dezvoltate, construite și operate în parteneriat cu RNV Infrastructure. Proiectul fotovoltaic este în teste de producție.

Portrivit OMV, producătorul de energie a achiziționat active de producție de energie din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 18 MW, din care 16 MW eolian și 2 MW hidro. Activele sunt operate de către OMV Petrom.

Aurel Arion este CEO-ul Renovatio, o companie care activează pe aproape toate segmentele din domeniul energiei, de la faza de dezvoltare şi proiectare a investiţiilor în producţie până la zona de furnizare, eficienţă energetică sau stocare, fiind de asemenea cel mai puternic jucător pe zona de mobilitate electrică. Potrivit Ziarul Financiar, activităţile omului de afaceri Aurel Arion din zona energetică au început în 2003, când echipa condusă de acesta ar fi instalat prima turbină eoliană din România. Arion nu este însă implicat numai în domeniul energetic, una dintre firmele controlate de acesta, RNV Sport fiind acţionar în cadrul Red&White 2022 Management, care administrează clubul Dinamo.

Altex – Brico Depot (200 milioane de euro)

Una dintre cele mai recente știri de pe piața de fuziuni și achiziții românească vine din partea sectorului comercial de electronice și electrocasnice. Astfel, pe 18 decembrie, omul de afaceri Dan Ostahie, fondatorul retailerului de produse electronice și electrocasnice Altex, a anunțat achiziția lanțului de bricolaj Brico Dépôt România, de la Grupul Kingfisher plc. Valoarea Brico Dépôt România se ridică la 70 milioane de euro (echivalentul a 58 milioane lire sterline) și include întreaga rețea Brico Dépôt, formată din 31 de magazine în 24 de orașe, operațiunile de distribuție, precum și sediul central din București. Finalizarea tranzacției este supusă aprobării din partea instituțiilor de reglementare din România și este estimată a se finaliza în prima jumătate a anului 2025, scrie Economedia.

Dan Ostahie controlează Grupul Altex, care este organizat pe mai multe linii de activitate, respectiv: retail, servicii IT, import, producţie şi distribuţie produse electro-IT&C, service, servicii financiare nebancare, transport, automotive, imobiliare. Acesta a anunțat anul acesta și achiziția Porche Bank. Omul de afaceri român are participații directe la 20 de firme și o avere estimată la 1,8 miliarde de lei, fiind plasat pe locul 15 în topul Forbes.

Pe de altă parte, Adela Smeu conduce operațiunile Brico Dépôt România, parte a grupului Kingfisher, din anul 2017, o companie internațională în domeniul îmbunătățirii locuinței, care deține 1.350 de magazine în opt țări din Europa. Potrivit Forbes, Adela Smeu este membră a Grupului Executiv al Kingfisher (Marea Britanie). Un moment important în mandatul său de CEO a fost operarea cu succes a achiziției rețelei Praktiker, în anul 2017, în urma căreia Brico Dépôt a devenit cel de-al doilea retailer DIY pe piața de bricolaj din România.

Axel Johnson – Oresa/La Fântâna (150 milioane de euro)

Pe 1 noiembrie, compania americană de investiții Axel Johnson La Fântâna S.R.L unul din principalii furnizori pe piaţa soluţiilor de apă din Europa Centrală şi de Est, de la fondul de investiţii Oresa şi Cristian Amza, patronul La Fântâna. Tranzacția a fost estimată la aproximativ 150 de milioane de euro, după ce compania românească a încheiat anul trecut afaceri de circa 270 milioane lei, marcând cu 14% mai mari decât în 2022, în timp ce profitul net a urcat cu 7% la 12 milioane de lei.

Înființată în anul 2000 de Cristian Amza, La Fântâna furnizează soluții de apă și cafea pentru sectorul comercial, de birouri și rezidențial. Compania, cu 1000 de angajați, își desfășoară activitatea în România și Serbia, având propriile surse de apă, fabrici de îmbuteliere și centre de service. În 2007, La Fântâna a fost preluată de fondul de investiții Innova Capital, an în care a fost cumpărat de către compania de îmbuteliere și Aqua Regis de la Grupul RTC Holding, într-o tranzacție evaluată la peste un milion de euro.

În septembrie 2010, La Fântâna a compărat și Rokor Ecostyle, importatorul și distribuitorul exclusiv al purificatoarelor Waterpia în România, iar din 2016, La Fântâna a trecut din portofoliul de investiții al Innova Capital în cel al suedezilor de la Oresa Ventures și al fondtorului companiei, care încă deține un acționariat considerabil.

Digi Communcations – Lorca JVCO/Nowo (150 milioane de euro)

Compania românească de telecomunicații Digi Communications a cumpărat, prin filiala din Portugalia a grupului, cel mai mare operator de telecomunicații mobile și fixe din Portugalia, Nowo Communications. (deținut integral de Cabonitel S.A.). Astfel, Digi a devenit în octombrie proprietarul a 100% din acțiunile emise de Cabonitel, prin britanicii de la Lorca JVCO, tranzacție evaluată la 150 de milioane euro.

Nowo are cca 270.000 de clienți care beneficiază de servicii de telefonie mobilă și cca 130.000 de clienți care beneficiază de servicii de telecomunicații fixe. Nowo deține și icențe de spectru în benzile de frecvență de 1800 Mhz, 2600 MHz și 3600 MHz. Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea aprobării de concurență, potrivit unui anunț publicat de Digi la Bursa de Valori București.

Serghei Bulgac, născut în Republica Moldova, a venit în România în 1993 pentru a studia la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Înainte de a deveni director general, a fost vicepreşedinte al finanţelor corporative al RCS & RDS. Anterior, Bulgac a fost Corporate Finance Associate la EPIC (European Privatization and Investment Corporation) şi analist de cercetare la Eastbrokers, o companie de brokeraj.

Aquila Part Prod Com, achiziții de 34 de milioane de euro în 2024

Compania românească de distribuție și logistică pentru piață bunurilor de larg consum Aquila a anunțat în decembrie că un acord pentru achiziționarea companiei KITAX Kft din Ungaria, una dintre cele mai importante cinci companii de distribuție din domeniul său de activitate, cu acoperire națională în Ungaria. Aceasta este a treia tranzacție a Aquila din 2024, consolidând extinderea regională. Prețul tranzacției este de maxim 14 milioane de euro

Compania a preluat în februarie și Romtec Europa, o companie specializată în producţia de lichide şi aerosoli pentru întreţinerea autoturismelor. Tranzacția a avut o valoare totală de 3,2 milioane de euro.

Aquila Part Prod Com a mai finalizat o tranzacție în 2024, și anume achiziția completă a firmelor Parmafood Trading SRL și Parmafood Group Distribution SRL, care constituie un business de peste 30 de ani, început cu importul și distribuția pe piața românească a produselor Santal și Parmalat din Italia. Prețul cumulat convenit pentru achiziția ambelor companii va fi de maximum 16,5 milioane de euro din care se vor scădea datoriile Parmafood, în baza unui mecanism de preț stabilit de părți, și va fi plătit din sursele proprii ale cumpărătorului, anunța la începutul anului comunicatul de presă.

Grupul este controlat de antreprenorii Alin Dociu și Cătălin Vasile din Ploiești care au pus bazele grupului Aquila în 1994. Compania deține o flotă auto de 175 de camioane și 850 de vehicule pe rețeaua de distribuție, 36 de depozite cu o suprafață totală de 30.000 mp și două centre logistice. Printre furnizorii grupului se numără Unilever, Wrigley, Ferrero, Tchibo, Brau Union și Prodvinalco. (ziare.com)

Articolul precedentComisia Europeană are vreme. A lansat propria carte de bucate, ”Senzațional”. Cu ce preparat apare România
Articolul următorIoan Mang: Bilanț de mandat parlamentar