Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni seara, la Antena 3, că nu va susține un eventual demers de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, anunțat de AUR în caz că va insista cu numirea lui Florin Cîțu în funcția de premier după ce Guvernul a picat în Parlament.
”Există vreo majoritate (pentru suspendarea lui Iohannis)? Nu cred că prioritatea românilor acum este suspendarea. Acum facem diferența între partide care câștigă alegeri și partide mici care încearcă cu lucruri fantastice să schimbe agenda. Nu ar trebui suspendat domnul Iohannis. Ca să suspenzi un președinte îți trebuie o majoritate în Parlament. Mi se pare o temă falsă în acest moment. Eu să mă aventurez într-o temă falsă, nu voi face acest lucru”, a declarat Ciolacu.