Politica radicală de deschidere a frontierelor, inițiată de fostul cancelar Angela Merkel și continuată de actualul șef al executivului de la Berlin, Olaf Scholz, a dus la o schimbare dramatică a structurii demografice a Germaniei, unde numărul persoanelor cu „trecut migrator” – fie imigranți direcți, fie cu cel puțin unul dintre părinți născut în străinătate – a crescut la un nivel record de 22,3 milioane, adică la peste un sfert din populația țării.

Un studiu privind delincvența juvenilă în provincia germană Saxonia Inferioară a dezvăluit că ideologia radicală este larg răspândită în rândul populației tinere musulmane, aproape jumătate dintre aceasta pronunțându-se în favoarea unui califat islamic, în detrimentul democrației.


Un studiu realizat de Institutul de Cercetare Criminologică din Saxonia Inferioară (KFN) a provocat o mare îngrijorare în privința convingerilor islamiste susținute de tinerii musulmani din provincie, din rândul cărora aproximativ 300 au fost intervievați în cadrul sondajului.

Potrivit rezultatelor cercetării, aproape jumătate (45,8%) dintre musulmanii de clasa a noua – cu o vârstă medie de 15 ani – consideră că teocrația islamică este cea mai bună formă de guvernare, relatează ziarul „Bild”.

Mai mult de două treimi (67,8%) sunt de acord cu ideea că regulile Coranului sunt mai importante decât legile Germaniei, în timp ce peste o treime (35,3%) susțin că „înțeleg violența împotriva persoanelor care îl insultă pe Allah sau pe profetul Mahomed”.

Concomitent, 21,2% dintre studenții musulmani chestionați sunt de acord cu ideea că „amenințarea la adresa Islamului din partea lumii occidentale justifică faptul că musulmanii se apără prin violență”.


Carl Philipp Schröder, de la KFN, este de părere că „datele din cel mai recent sondaj din Saxonia Inferioară constituie un motiv de îngrijorare și arată cât de importantă este educația politică în școli”.

Sondajul a fost realizat în contextul în care creșterea numărului de cazuri de atacuri antisemite și a amenințărilor teroriste în Europa, după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului, au forțat guvernul de coaliție, de stânga, al cancelarului Olaf Scholz să admită necesitatea adoptării unor reforme în domeniul imigrației, care, potrivit unor surse oficiale, vor include eforturi sporite pentru a preveni migrația ilegală, precum și intensificarea deportărilor și reducerea beneficiilor sociale pentru presupușii solicitanți de azil.

O politică mult prea laxă

Cu toate acestea, numeroase voci afirmă că guvernul de la Berlin se pronunță în continuare în favoarea relaxării restricțiilor privind obținerea cetățeniei germane și intenționează să reducă standardele de muncă, cum ar fi scăderea pragului de venit, pentru a atrage în țară și mai mulți imigranți. 

În plus, susține presa germană, guvernul condus de social-democrați ar intenționa să creeze o nouă viză, pe o perioadă de un an, pentru ca migranții să vină în Germania să caute un loc de muncă, în loc să aibă un loc de muncă deja aranjat înainte de sosirea în țară.

Agenda radicală de deschidere a frontierelor, începută sub conducerea fostului cancelar Angela Merkel și continuată de executivul lui Scholz, a dus la schimbarea dramatică a structurii demografice a țării în ultimele două decenii.

Potrivit rezultatelor microrecensământului din 2021, numărul persoanelor care trăiesc în Germania înregistrate ca având un „trecut migrator” – fie că au imigrat ele însele, fie că au avut cel puțin un părinte născut în străinătate – a crescut la un nivel record de 22,3 milioane, adică la mai mult de un sfert din populație. 

Prin comparație, atunci când guvernul a început să țină astfel de evidențe, în 2005, în țară trăiau 15,3 milioane de persoane cu „trecut migrator”.

Tot prin comparație, atunci când se analizează proporția de imigranți în raport cu întreaga populație în rândul statelor Uniunii Europene, Germania a rămas în urma Irlandei, Suediei și a micromembrilor blocului comunitar, Cipru, Malta și Luxemburg, începând din 2021, arată datele Eurostat.

Începând din 2022, între 5,3 și 5,6 milioane de musulmani cu „trecut migrator” erau înregistrați ca locuind în Germania, cea mai mare comunitate fiind cea de origine turcă.

Estimările realizate de think tank-ul american pe probleme sociale și demografie „Centrul de Cercetare Pew” susțin că, dacă politicile de migrație în masă continuă, doar populația musulmană de pe teritoriul german ar putea crește la 20% până în anul 2050. 

Grupul de reflecție american mai precizează că Germania – cu economia sa puternică, beneficiile sociale generoase și aplicarea laxă a legii imigrației – a fost și este de mult timp destinația preferată în Europa pentru presupușii solicitanți de azil din Orientul Mijlociu. (jurnalul.ro)

Articolul precedentRareş Bogdan explică de ce are atâtea absenţe la Bruxelles: „Nu ştiam cu ce să mă îmbrac”
Articolul următorUniversitățile de top din SUA, copleșite de manifestări antisemite și pro teroriste!