Premierul Ludovic Orban a declarat luni, la o dezbatere organizată de Ministerul Muncii, că 80% din schimburile comerciale ale României sunt cu state europene.
„Acum hai sa fim cinstiti. Romania este in mare masura dependenta de economia europeana. Avem 80% din volumul schimburilor comerciale cu tari din UE. Daca mai punem SUA si cateva tari, cam asta e relatia economica a Romaniei. Noi depindem intr-o mare masura de redresarea acestor economii. Pe de alta parte, trebuie sa avem grija sa mentinem cererea pe piata interna la un nivel rezonabil care sa permita functionarea unor companii care sunt afectate de caderea cererii in tarile in care exporta si cu care au parteneriate”, a spus Orban. (sursa)