Marea Cameră a Curţii de Justiţie a UE a anulat decizia Tribunalului UE care, la rândul lui, anulase decizia Comisiei Europene prin care despăgubirile de 178 de milioane de euro (plus dobânzi şi penalităţi – 395 de milioane de euro) – acordate de Tribunalul arbitral de la Washington (Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții – ICSID) către fraţii Ioan şi Viorel Micula, în 2013 – erau considerate ajutor de stat, potrivit deciziei CJUE din 25 ianuarie 2022. CJUE a trimis cazul spre rejudecare la Tribunalul UE, scrie g4media.ro.
Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a plătit deja aceşti bani către fraţii Micula în decembrie 2019, după ce oamenii de afaceri au blocat conturile Romatsa, Nuclearelectrica şi Conpet pentru recuperarea banilor.
„Curtea amintește că ajutoarele de stat trebuie considerate acordate, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, la data la care dreptul de a le percepe este conferit beneficiarului în temeiul reglementării naționale aplicabile.
Elementul determinant pentru stabilirea acestei date este legat de dobândirea de către beneficiari a unui drept cert de a percepe ajutorul în cauză și de angajamentul corelativ al statului de a acorda acest ajutor. În fapt, acesta este momentul în care o astfel de măsură este susceptibilă să determine o denaturare a concurenței de natură să afecteze schimburile dintre statele membre, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
În speță, Curtea constată că dreptul la repararea prejudiciului invocat de investitorii suedezi, deși izvorăște din abrogarea, cu încălcarea TBI, a schemei de stimulente fiscale de către România, nu a fost conferit decât prin hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013, care nu doar că a constatat existența acestui drept, dar l-a și cuantificat. Prin urmare, abia la finalul procedurii arbitrale investitorii au putut obține plata efectivă a despăgubirii, chiar dacă aceasta vizează parțial repararea prejudiciului pe care pretind că l-au suferit pe parcursul unei perioade anterioare aderării României la Uniune. Astfel, având în vedere faptul că măsura de ajutor vizată a fost acordată după aderarea României la Uniune, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând Comisia necompetentă ratione temporis să adopte decizia în litigiu în temeiul articolului 108 TFUE.
Curtea precizează că chestiunea dacă despăgubirea acordată prin hotărârea arbitrală poate constitui un ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, depășește competența sa în cadrul recursului, întrucât ea nu a fost examinată de Tribunal. În aceste condiții, competența Comisiei întemeiată pe articolul 108 TFUE nu poate în niciun caz să depindă de rezultatul examinării acestei chestiuni, din moment ce controlul preventiv exercitat de Comisie în aplicarea acestei dispoziții are ca obiect în special stabilirea aspectului dacă despăgubirea în cauză constituie un ajutor de stat sau nu”, a arătat CJUE. (g4media.ro)