♦ Până în prezent, în România au fost precertificate şi certificate, peste 12.000 de locuinţe, în valoare de 1,7 miliarde de euro.
În ultimii trei ani, atenţia în sectorul rezidenţial s-a îndreptat către clădirile verzi, care sunt gândite în aşa fel încât să asigure calitatea şi siguranţa aerului în interior şi care au în compoziţie materialele durabile şi alte cerinţe de proiectare ce reduc sau elimină substanţe chimice dăunătoare găsite în unele materiale de construcţie.
Numărul lor a crescut în acest interval cu până la 30% la nivel naţional, potrivit datelor furnizate de România Green Building Council (RoGBC), o asociaţie care promovează responsabilitatea faţă de mediu şi eficienţa energetică în proiectarea, construcţia, exploatarea şi deconstrucţia clădirilor din România. (zf.ro)