S-a mai întâmplat ca Parlamentul să voteze texte care ulterior au fost declarate neconstituționale, dar e o premieră ca un parlamentar care e și jurist de profesie să instige cu bună știință la votul unui text vădit neconstituțional.

Afirmație foarte gravă făcută de senatorul PNL Alina Gorghiu, jurist de profesie. Ea susține că parlamentarii pot vota fără nici o problemă articole de lege vădit neconstituțională pe motiv că astfel de ”artificii” sunt posibile din când în când în politică.

Senatorul Alina Gorghiu a fost președintele PNL și propunerea PNL la șefia Senatului României.

Reacția senatorului liberal a venit imediat după votul de ieri din Comisia Juridică din Camera Deputaților, acolo unde într-o primă fază a fost acceptat amendamentul PNL ca Legea privind instituirea Stării de Alertă să intre în vigoare imediat și nu la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial așa cum prevede Constituția României (n.r. amendamentul a fost ulterior respins la plen)

”Sigur… Constituția spune un lucru, colegii mei au făcut un amendament. Să știți că din când e permis în politică să mai faci și artificii astfel încât măsurile adecvate unei situații de urgență să poată fi puse în aplicare pentru că dacă există această sincopă de care PSD-ul a tot menționat-o și anume aceea de trei zile până la publicarea în Monitorul Oficial trebuie să existe și o soluție tehnică de rezolvare a ei. Nu este nici primul și nici ultimul articol care poate fi declarat ulterior neconstituțional de către Curtea Constituțională dacă cineva va sesiza Curtea Constituțională pe Legea privitoare la Starea de Alertă. Dacă nu o va sesiza atunci 3 zile vom avea aceleași măsuri care vor fi intrat în vigoare imediat de la promulgarea în Monitorul Oficial. Deci practic nu e o problemă de fond, legea va rămâne aceeași, doar că va intra în vigoare de la publicarea în Monitorul Oicial nu la trei zile. Nu văd de ce poate afecta… ba dimpotrivă… poate beneficia toată lumea”, a spus Alina Gorghiu în cadrul unei dezbateri la Antena 3.

sursa

Articolul precedent15 Mai! Avem o MARE problemă de încredere. În noi înșine!
Articolul următorMinisterul Sănătății nu a emis NICIODATĂ ordinul de declarare a epidemiei în România! Spitalele sunt în haos! Se cer demisii!