Uniunea Europeană are de astăzi regulament pentru folosirea inteligenței artificiale. Este vorba despre un document de care vor ține cont toate statele membre, inclusiv România. Cei care încalcă noua lege riscă amenzi foarte mari, în special companiile, care vor putea rămâne și fără 7% din cifra de afaceri.
Alexandra Dinu, jurnalist Digi24: „Noul regulament al Uniunii Europene privind inteligența artificială stabilește clar reguli pentru statele membre în cazul în care folosesc aceste sisteme. În acest document scrie cine beneficiază de acest regulament, vorbim despre companiile care utilizează în Europa inteligența artificială, dar și de cetățenii de rând. Sunt menționate și sistemele care vor fi interzise: cele care manipulează sau denaturează realitatea unor oameni sau cele care exploatează vulnerabilitățile unei persoane, cum ar fi vârsta sau dizabilitățile. De asemenea, și sistemele de recunoaștere facială care ajută la extinderea unei baze de date.
Există și câteva excepții care se vor aplica în cazul dosarelor penale întocmite de polițiști: sistemele vor fi folosite pentru a găsi persoanele dispărute sau cele care au fost răpite, dar și pentru prevenirea unor atacuri teroriste. Există și varianta în care se poate folosi un sistem inteligent pentru 24 de ore fără să se obțină o aprobare, urmând ca aceasta să fie obținută între timp, și dacă se stabilește că nu a existat o infracțiune, toate datele strânse de sistemele inteligente vor fi șterse”. (sursa)