Așa cum am aflat deja, Oradea este administrată după manualele de management din America, scrie printreranduri.net. Nu știm din ce carte de „specialitate” s-au inspirat edilii orașului, când – în goana lor de a mai stoarce niște bani de pe urma orădenilor – vor să inventeze o nouă taxă locală: taxa de deces în funcție de numărul de coroane. Ți se încrețește părul pe chelie la auzul unei asemenea enormități!
Șeful cimitirului Rulikowski, penelistul Liviu Andrica a vrut inițial să interzică comercializarea coroanelor funerare artificiale. Aflând că măsura este abuzivă și ilegală, a venit cu o nouă „soluție”. Și a reușit să dea din lac în puț. Sau mai bine zis, din lac în groapă.
„Dacă nu se scot coroanele din plastic, va trebui să introducem taxă de deces în funcție de numărul de coroane”, a declarat Andrica, arătându-se îngrijorat nu de necazurile oamenilor, ci de cheltuielile firmei pe care o conduce.
Vă imaginați cum vor arăta înmormântările la Oradea, dacă cumva această idee creștină dar fără ș ar fi pusă în practică?
De exemplu, cum va veghea familia îndoliată în timpul slujbei numărul exact de participanți și coroane și cum vor interzice accesul unora pentru a evita amenda? Cât de lipsit de empatie și de umanitate poți să fii să scoți pe gură o asemenea aberație?
Și pentru că prostul trebuie să fie și filosof, directorul conchide glorios: „Nimic nu există gratis.”
La Oradea, nici măcar moartea, dacă vin prea mulți la înmormântare. Am adăuga noi.
Așadar, pe lângă multele cheltuieli, inclusiv chiria pentru teren și plata pentru săpatul gropii, familiile îndurerate vor trebui să pună deoparte niște bani și pentru taxa de coroană. Că așa vrea mușchii unui director din Primărie…
Oraș fain, Oradea Mare. Păcat că e administrat de caractere mici. (printreranduri.net)