La capătul unei reuniuni istorice, democratul Joe Biden a fost validat în Congres drept cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.
Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie cu peste 81,2 milioane de voturi (51,3%) şi 306 electori, în timp ce adversarul său Donald Trump a obţinut peste 74,2 milioane de voturi (46,8%) şi 232 de electori.
Votul din 3 noiembrie a fost confirmat de marii electori la 14 decembrie şi validat de Congresul SUA în urma şedinţei începute la 6 ianuarie, în ciuda eforturilor lui Donald Trump de a opri acest proces. Rezultat final: Biden 306 electori – Trump 232 electori.
Reuniunea Congresului din 6 ianuarie trebuia să fie una simbolică, dar s-a transformat într-una istorică după întreruperea şedinţei de către manifestanţi pro-Trump.
Donald Trump şi-a chemat susţinătorii la Washington pentru a denunţa „fraudele” din alegeri, o acuzaţie pe care o tot face fără să prezinte dovezi. Înainte de începerea şedinţei, preşedintele în exerciţiu a vorbit timp de o oră şi 15 minute în faţa susţinătorilor săi, îndemnându-i să nu recunoască rezultatul votului.
La scurt timp după acest îndemn, Capitoliul a fost invadat de manifestanţi pro-Trump. Patru persoane au decedat în urma violenţelor de miercuri de la Washington. Învestirea lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite este prevăzută să aibă loc la 20 ianuarie.
Citeste mai mult: adev.ro/qmk1sb