Un cetățean chinez a sunat la 112 după ce i s-a stricat mașina și a rămas blocat în zăpadă pe un drum de munte, între județele Cluj și Bihor, fiind salvat de intervenția jandarmilor montani. La câteva zile, polițiștii din Cluj au descoperit că mașina era furată relatează Monitorul de Cluj.
„Cu toate ca traseul a fost îngreunat si de zăpada depusă, in jurul orei 11:30 jandarmii montani bihoreni au reușit sa ajungă la autovehiculul defect. Având în vedere ca pasagerul a declarat ca este bine și nu are nevoie de îngrijiri medicale, jandarmii l-au condus la o pensiune din zona Ic Ponor, unde a fost preluat de jandarmii clujeni veniți și ei in sprijin. Popasul nu va fi de lunga durată deoarece este așteptată și o mașină de tractat astfel încât domnul L. Tong să ajungă în siguranță la destinație”, a informat în 30 noiembrie Jandarmeria Bihor, într-o postare pe Facebook.
După două zile, polițiștii din Cluj au depistat că mașina de lux a chinezului era furată din Germania.
„Mașină de lux indisponibilizată de polițiști. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Huedin efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de tăinuire, în cadrul activităților fiind dispusă indisponibilizarea unui autoturism în valoare de peste 70.000 de euro. (…) Autovehiculul în cauză a fost indisponibilizat pentru continuarea verificărilor, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Sursa foto: Facebook / Jandarmeria Bihor