În aceste vremuri tulburi, scrie deputatul bihorean Ioan Mang, solidaritatea este cheia. Suntem alături de cei care au nevoie mai mult ca oricând de un sprijin concret.
Mulți dintre dumneavoastră, scrie Ioan Mang, au primit deja prima tranșă de ajutor prin cardurile sociale pentru alimente și știm cât de mult contează. Vestea bună, spune deputatul bihorean, este că nu ne oprim aici!
În următoarele 10 zile, peste 2,6 milioane de români vor beneficia de o nouă tranșă de 250 de lei, sumă ce poate fi folosită pentru achiziția de alimente esențiale sau pentru plata meselor calde.
Și pentru că ne pasă, ne asigurăm că acest program de susținere continuă. Nu doar că avem încă patru tranșe pregătite pentru acest an, dar ne-am angajat să susținem acest program până în 2027, scrie Ioan Mang.
Împreună, îi putem ajuta pe cei care se luptă zi de zi cu dificultăți financiare și putem face față inflației care ne afectează pe toți. Vom trece peste aceste provocări împreună, ca o comunitate unită și puternică, mai spune deputatul. (sursa)