Cât timp am fost vicepreședintele Consiliului Județean, coordonând Direcția Tehnică (2016-2020), m-am ocupat în mod direct de dezvoltarea infrastructurii rutiere în județul Bihor – scrie deputatul bihorean Ioan Mang într-o postare pe Facebook.
Cel mai important proiect de infrastructură rutieră a fost realizarea “Drumului Apusenilor”, considerat și declarat de mine ca fiind “Valea Prahovei” din Apuseni. Proiectul, scrie Ioan Mang, l-am început de la zero cu modificări legislative pentru a putea trece terenul aferent traseului drumului în proprietatea Consiliului Judetean, urmând apoi toate etapele, inclusiv semnarea Contractului de finanțare din fonduri europene, studiul de fezabilitate, licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor, începerea lucrărilor pe tot traseul drumului, unele porțiuni fiind în august 2020 aproape de finalizare (Remeți – Valea Drăganului).
Mă bucur și felicit actuala administrație penelistă care a continuat proiectul nostru și a reușit, în sfârșit, chiar și cu întârziere, să finalizeze lucrările și să inaugureze astăzi șoseaua care leagă Beiușul de Coada Lacului și de Valea Drăganului din județul Cluj.
Vă reamintesc, scrie deputatul PSD, că termenul de finalizare al lucrărilor, conform contractului a fost Noiembrie 2022.
Recunosc, spune Ioan Mang, mă așteptam să fiu invitat la anunțarea finalizării lucrărilor și făceam tot posibilul să fiu prezent. (sursa)