La începutul primei ședințe a noului Consiliul Județean Bihor, rezultat în urma alegerilor locale din 27 septembrie, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a atras atenția noii conduceri PNL a județului, că doar cinci dintre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi le-au fost transmise consilierilor județeni în termenul legal, adică cu 5 zile înaintea ședinței de CJ.
Liderul PSD a solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a tuturor punctelor suplimentare.
Față de mandatul trecut, când se opuneau vehement acestei practici, consilierii județeni ai PNL, majoritari, nu au mai considerat azi practica drept una nelegală și au votat împotriva solicitării lui Ioan Mang.
Pentru că, nu-i așa, acum ei sunt la putere.