Săptămâna trecută – a spus deputatul Ioan Mang într-o declarație politică susținută în Parlament, am avut onoarea de a-l avea invitat la Oradea pe domnul Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii și al Solidarității Sociale. Împreună am participat la ”Târgul locurilor de muncă și de orientare în carieră”, un eveniment organizat de AJOFM Bihor în cadrul unui proiect european. Am ținut neapărat să vă relatez despre acest lucru pentru că nu a fost un târg oarecare, ci un eveniment de anvergură care, în viitorul nu foarte îndepărtat, va servi drept model național pentru Ministerul Muncii.

A fost o bucurie imensă pentru mine să văd prezenți la acest eveniment dedicat pieței muncii mii de tineri, precum și sute de companii, furnizori de formare profesională, instituții publice și de învățământ. Consider că prin astfel de evenimente reușite putem să le arătăm cel mai bine tinerilor diversitatea de meserii pentru care pot opta și să-i îndrumăm să intre în contact cu ele. Pentru că asta am putut vedea la Oradea, un lucru extrem de frumos și care trebuie continuat la nivel național: nu doar un pliant dat în mâna unui elev, ci contactul direct cu meseria și cu locurile de muncă disponibile, dar mai ales cu ce implică acestea în practică.

Orientarea profesională a tinerilor încă din școala gimnazială și liceu este vitală pentru funcționarea economiei noastre! Așa cum le-am spus și celor prezenți la târg, atât ca dascăl, cât și ca om politic îi îndemn pe toți să își aleagă o meserie pe care să o iubească. Doar așa vor putea excela în acea profesie și doar așa se vor putea bucura de satisfacții profesionale și materiale.

Pentru că cea mai bună protecție socială este existența unui loc de muncă, guvernarea noastră nu mai trebuie să trateze doar efectele pieței muncii, ci să vedem care sunt cauzele problemelor, a nemulțumirilor existente din partea angajatorilor și ale angajaților față de parteneri. Orientarea în carieră poate fi una dintre soluțiile pentru a rezolva problemele pieței forței de muncă din toată țara. O altă soluție stă în puterea dialogului: o comunicare onestă și un dialog social corect între Guvern, patronate și sindicate pot constitui temeliile un stat social al bunăstării pentru toate categoriile, de la antreprenori până la angajați – a mai spus președintele PSD Bihor.

Declarație politică, Camera Deputaților, 11.05.2022

Articolul precedentCod galben de vânt puternic în zone din 27 de județe, inclusiv în Bihor!
Articolul următorProfesorilor le va fi interzis să facă meditații cu elevii de la clasa la care predau