Ioan Mang, deputat PSD Bihor: Îmi doresc, și pentru copiii mei, și pentru copiii dumneavoastră și ai tuturor românilor, și pentru nepoții noștri, ca ei să trăiască într-o Românie, într-o Europă și într-o lume cât mai curate și mai sănătoase. Cu toții ne dorim un mediu mai sănătos și mai sustenabil, atât pentru noi, cât mai ales pentru generațiile viitoare.
Însă nu îmi propun, și cred că cei mai mulți dintre dumneavoastră sunt în asentimentul meu, să fac din ecologie o dogmă sau o ideologie. Eu am religia mea, creștină, care mă învață și ne învață că trebuie să avem grijă de natură și să nu ne batem joc de ea. Sunt chestiuni elementare, vechi de milenii, pe care unii par să le descopere abia acum, cu o fervoare și un fanatism demne de o cauză mult mai bună și mai corectă.
Spun asta pentru că în numele luptei împotriva schimbărilor climatice, peste tot în Europa, dar mai ales la Bruxelles, s-a ajuns la adoptarea unor decizii care nu doar că ridică mari semne de întrebare la nivel moral, ca să nu spun legal, în privința oportunității lor, dar care, mult mai rău, pun în pericol viitorul Europei și o fac dependentă, România fiind inclusă, de fel și fel de resurse energetice care ne periclitează nu doar dezvoltarea economică și industrială, ci și competitivitatea pe piețele globale, dar mai ales, stimați colegi, securitatea! Oare în interesul cui?
Spre exemplu, la Bruxelles se poate decide că viitorul stă în energia eoliană. Dacă mâine nu mai bate vântul, de poimâine viitorul aparține energiei solare. Dacă peste câteva zile e înorat, toată lumea jură pe hidrogen. Desigur, cu aportul esențial al marilor grupuri de lobby care operează pe lângă Comisia Europeană. Iar asta în condițiile în care președintele Comisiei Europene a declarat, de la tribuna Parlamentului European, în septembrie, război commercial Chinei, țara – ca să nu spun regimul – de care Europa depinde în materie de tehnologie și utilaje atât pentru energia eoliană cât și pentru cea solară! Acesta este nivelul de haos la care s-a ajuns!
Iar dacă toate acestea nu erau de ajuns, aflăm de curând că Ministerul Energiei din România a exclus de la finanțările europene – contrar practicilor din alte state membre UE – stațiile de producere a curentului electric pe bază de biomasă care, vă rog să vă uitați din toate unghiurile posibile, nu este altceva decât energie verde! Din nou, întreb: oare în interesul cui? Vi se pare că e în interesul României? Tot în interesul României a fost sau este și eliminarea minelor de cărbuni în vreme ce țări precum Germania revin la ele? Sau, la o scară și mai mare, este în interesul Europei să depindem de mașinile electrice, pe care UE a decis să le numească verzi, interzicându-le pe celelalte, în vreme ce întreaga industrie a acestora depinde de minerit și, în forme extreme, de sclavagism? Chiar nu vede nimeni fractura logică și ipocrizia?
În concluzie, fac un apel ca măcar în România să privim securitatea energetică pragmatic și să privim spre viitor în mod responsabil și nu dogmatic și să nu excludem de la finanțare soluțiile cu adevărat verzi și, mai ales, stimați colegi, soluții cu tehnologie românească disponibilă deja, așa cum sunt stațiile pe bază de biomasă.
sursa – Declarație politică, 29.11.2023, Camera Deputaților