Recent, la București a fost inaugurat Centrul European de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică — ECCC, prima agenție europeană cu sediul în țara noastră. România devine, în mod oficial, un centru de excelență al Europei în domeniul securității cibernetice.

Ioan Mang, deputat PSD Bihor: Această performanță, realizată de guvernul condus de PSD, este și o recunoaștere clară a nivelului de expertiză și profesionalism al specialiștilor români, care au demonstrat de-a lungul anilor competențe de înaltă clasă în domeniul digital și al securității. Prin această agenție, România nu doar că își întărește poziția pe scena internațională, dar devine un actor esențial în protejarea spațiului cibernetic european.

ECCC va gestiona de acum programe strategice, în valoare de 50 de miliarde de euro, care vor contribui la creșterea capacităților de apărare cibernetică a statelor membre ale Uniunii Europene. De asemenea, în fața unor amenințări tot mai complexe și sofisticate, acest centru va juca un rol esențial în implementarea soluțiilor inovatoare de securitate digitală, colaborând strâns cu experți și instituții din toate colțurile Europei.

Prezența acestei agenții în România înseamnă nu doar resurse financiare și dezvoltare tehnologică, ci și o șansă unică pentru tinerii și specialiștii români de a colabora în proiecte europene de primă importanță. ECCC va transforma România într-un hub de cercetare și inovare în domeniul digital, oferindu-ne posibilitatea să fim parte activă la luarea deciziilor strategice de securitate cibernetică la nivel european.

Avem, cred eu, datoria de a susține în continuare dezvoltarea acestui centru și de a valorifica această oportunitate pentru a face din România un model de excelență și pentru a ne consolida poziția ca partener de încredere în cadrul Uniunii Europene.

Astăzi, putem spune cu mândrie că datorită eforturilor guvernului condus PSD, România nu este doar un beneficiar al securității europene, ci și un contributor de prim rang la protecția și securitatea spațiului cibernetic comun.

sursaDeclarație politică, 05.11.2024, Camera Deputaților

Articolul precedentPRESA: Pariuri suspecte la meciul FC Bihor / Peste 100.000 de euro câștigați de persoane necunoscute / “Mă șochează ce aud”
Articolul următorMaia Sandu a câștigat alegerile din Republica Moldova / Stoianoglo a câștigat cu 30.000 de voturi în țară, dar Sandu a avut în plus 200.000 de voturi în diaspora