Președintele PSD Bihor, deputatul Ioan Mang, scrie astăzi într-o postare pe Facebook despre haosul din campania de vaccinare organizată de guvern, care îi lovește și pe bihoreni.
Iată ce scrie Ioan Mang:
”Instituția Prefectului județului Bihor a anunțat cu mare tam-tam, în urmă cu câteva zile, că în județul nostru, în etapa a II-a de vaccinare care începe astăzi 15 ianuarie, vor fi 23 de centre de vaccinare. Astăzi aflăm însă că, de fapt, vor fi numai 6, cele existente deja și în etapa I. Prefectul ne anunță pe pagina de Facebook a instituției că restul de 17 centre de vaccinare comunitare “vor fi deschise etapizat, în funcție de disponibilitatea dozelor de vaccin”.
Tradus în limba română asta înseamnă că au pus boii înaintea carului. Vor să convingă românii să se vaccineze, dar nu au organizat vaccinarea în sine și nu au nici stocurile necesare de vaccin.
Realitatea este că la ora actuală, autoritățile bihorene nu au suficiente doze pentru a vaccina toate persoanele cu grad ridicat de risc și nici persoanele care desfășoară activități în domenii esențiale!
La debutul acestei noi etape, nu avem vaccin atât cât ar fi nevoie, cum nu avem nici cadrul legal pentru desfășurarea campaniei în aceste centre comunitare de vaccinare. Așa cum știm, din cauza scandalului dintre PNL și USR, ordonanța de guvern care trebuia să reglementeze situația a fost amânată până când ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu va ajunge la un numitor comun cu Emil Boc, primarul Clujului privind finanțarea și funcționarea centrelor locale.
E bine, totuși că astăzi, președintele Iohannis a reușit să se vaccineze. Vorba premierului Florin Vasile Cîțu: “campania de vaccinare merge bine, suntem în top 10 în Uniunea Europeană”. Cu așa guvernanți de “top”, ar fi de râs dacă nu de plâns…” (sursa)