Duminică începe în Qatar Campionatul Mondial de Fotbal, considerat cel mai controversat mega-eveniment sportiv din ultimele decenii, iar subiectele care au stârnit indignare internațională au fost legate mai ales de cele câteva mii de muncitori care au murit pe șantierele Cupei Mondiale din Qatar, dar și de modul în care țara a obținut aprobarea de a organiza turneul. Inclusiv Netflix a produs o mini-serie documentar intitulată „FIFA: Fotbal, bani și putere”, care dezvăluie corupția de la cel mai înalt nivel al fotbalului mondial.
„Am spus mereu că în Qatar va fi cel mai bun campionat mondial de fotbal al tuturor timpurilor. Totul este pregătit“, a declarat la conferința de presă a FIFA, cu o lună înaintea începerii campionatului, președintele organizației, Gianni Infantino, scrie Deutsche Welle. Nicio urmă de îndoială în discursul video al reprezentantului FIFA. „La Campionatul Mondial de Fotbal este binevenit fiecare om, indiferent de originea sa, de religie, de sex, orientare sexuală sau naționalitate“, a adăugat acesta.
Statul situat pe coasta estică a Peninsulei Arabice vrea să pară tolerant și deschis, dar este numai o fațadă, susțin criticii. Lista acuzațiilor aduse țării-gazdă a celui mai mare eveniment fotbalistic din lume este lungă:
încălcarea drepturilor omului;
situația angajaților străini veniți să muncească pe șantierele CM2022;
îngrădirea libertății de opinie;
condamnarea homosexualității;
apropierea de grupările islamiste.
În ultimii 20 de ani, China a găzduit de două ori Jocurile Olimpice. Între timp, în ultimul deceniu, Rusia a organizat atât Jocurile Olimpice de iarnă, cât și Cupa Mondială de fotbal din 2018. Cu toate acestea, în ciuda atrocităților legate de drepturile omului de care sunt acuzate ambele țări – și temerile că astfel de evenimente au fost folosite pentru a îmbunătății imaginea acestor regimuri autocratice -, fără îndoială, Qatarul este cel care a provocat cea mai mare consternare și furie în cei 12 ani de când organismul de conducere mondial FIFA a șocat lumea, dându-i dreptul de a organiza cel mai urmărit spectacol sportiv din lume.
Un aliat cheie al Occidentului, spre deosebire de China și Rusia, și acum se pare că al 10-lea cel mai mare proprietar de terenuri din Marea Britanie, precum și un furnizor din ce în ce mai important de gaz pe măsură ce Regatul Unit se luptă cu creșterea costurilor la energie, Qatar insistă că „actuala notorietate” a Cupei Mondiale este nedreaptă. Promisiunea Qatarului este că această primă Cupă Mondială din Orientul Mijlociu va fi un turneu spectaculos, revoluționar, care ar trebui sărbătorit.
Organizatorii spun că turneul va aduce beneficii sportului, va inspira tinerii, va stimula turismul, va diversifica economia țării și va promova sustenabilitatea. Și, având în vedere că tensiunile regionale au fost parțial atenuate de ridicarea blocadei economice de către vecinii Qatarului anul trecut, există speranțe că evenimentul s-ar putea dovedi și o forță unificatoare geopolitică.
Însă nu se poate nega că pregătirea acestui turneu mondial de fotbal a fost deosebit de controversată, după cum notează BBC Sport.
Dificultatea de a estima numărul deceselor pe șantierele din Qatar
Estimarea că peste 6.500 de muncitori au murit pe șantierele Cupei Mondiale din Qatar este un număr care este citat des, dar cifra reală este greu de stabilit, precizează cotidianul francez Le Monde.
La începutul anului 2021, ziarul britanic The Guardian a publicat o investigație detaliată care dezvăluia că cel puțin 6.500 de lucrători migranți în Qatar au murit între 2011 și 2020. De atunci, această cifră de 6.500 de decese a devenit esențială pentru criticile la adresa organizației Cupei Mondiale din 2022 și mulți au citat-o, crezând că aceasta corespunde numărului de muncitori care au murit pe șantierele stadioanelor construite pentru competiție.
Folosind dosarele de deces produse de ambasadele sau departamentele guvernamentale din cinci țări cu un număr mare de cetățeni în Qatar (India, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka și Pakistan), The Guardian a descoperit 6.751 de decese confirmate de lucrători de-a lungul unui deceniu, menționând că acest număr ar fi putut fi semnificativ mai mic decât numărul real, deoarece nu includea cetățeni din alte țări precum Filipine sau Kenya, care au muncit, de asemenea, în Qatar. Nici decesele din ultimele luni din 2020 și 2021 nu au fost incluse în datele colectate de The Guardian.
Dintre cauzele acestor decese, una a predominat: decesul din cauze naturale, reprezentând 70% din cauzele citate pentru muncitorii indieni, nepalezi și din Bangladesh. Acest lucru s-a întâmplat în parte pentru că nu a fost efectuată nicio autopsie sau examinare medicală pentru a stabili cauza reală a morții.
Ancheta celor de la The Guardian a urmat unei investigații inițiale din 2013 cu privire la pregătirile Qatarului pentru Cupa Mondială. În urmă cu nouă ani erau descrise situații de „muncă forțată – o formă de sclavie modernă”, care au dus la acea vreme la câteva zeci de decese în timpul verii
Acea anchetă a documentat viața de zi cu zi a muncitorilor nepalezi de pe șantierele de construcții din Lusail, un nou oraș din Qatar construit la nord de Doha, destinat să găzduiască cel mai mare dintre cele șapte stadioane construite.
Muncitorilor le-au fost codificate actele și au fost găzduiți în condiții insalubre. În același an, Le Monde a denunțat condițiile de muncă ale imigranților din Qatar.
Cu un an înainte, un raport din 2012 al Human Rights Watch evidenția că muncitorii care ridicau stadioanele pentru FIFA World Cup 2022 erau plătiți cu salarii între 8 și 11 dolari pe zi, pentru o muncă de 9-11 ore, în condiții extreme.
În plus, Human Rights Watch a descoperit că adesea se recurgea la abuzuri, iar foarte des muncitorii străini primeau mai puțini bani decât scria în contracte, din cauza deducerilor ilegale și arbitrare făcute de angajatori pentru costurile vizelor, a lenjeriei de pat, a alimentelor, îngrijirii sănătății etc, chiar dacă legislația nu permitea astfel de lucruri.
Totodată, deși legile locale interziceau să fie mai mulți de patru muncitori într-o cameră, inspectorii Human Rights Watch au găsit chiar și între 8 și 18 muncitori într-o cameră.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/campionatul-mondial-de-fotbal-din-2022-cum-a-reusit-qatarul-sa-aduca-cupa-mondiala-in-desert-si-care-sunt-cele-mai-mai-controverse-2154215