Un nou lot de autostradă a primit autorizația de începere a lucrărilor din partea Ministerului Transporturilor, începând cu data de 7 mai. Este vorba de Lotul 2 Avrig-Mârșa-Arpașu de Jos al autostrăzii Sibiu-Făgăraș A13.
Porțiunea Avrig-Mârșa-Arpașu de Jos este cel de-al doilea lot din cele patru pe care se va lucra. În momentul de față a fost finalizată organizarea de șantier; au fost finalizate drumurile tehnologice de acces; au fost instalate stațiile pentru producerea betonului; au fost realizate depozite de agregate în șantier pentru a avea un stoc pentru începerea lucrările, arată Profit.ro.
Principalele lucrări prevăzute sunt: 19,9 km lungime 25 structuri 1 nod rutier la Avrig-Mârșa.
Valoarea contractului este de 1,54 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin cadrul Programului Transport 2021-2027.
Autostrada Sibiu-Făgăraș A13 are o lungime totală de 68 km împărțiți în patru loturi, toate fiind câștigate de constructorul turc Makyol.
Obiectivul de investiții face parte din autostrada A13 Sibiu-Făgăraș-Brașov-Bacău, traseul acestui tronson pornind din dreptul localității Boița și terminându-se în apropierea Municipiului Făgăraș. (sursa)