Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, insistă asupra dreptului de veto al Vienei în privința aderării depline a României și Bulgariei la spațiul Schengen, scrie publicația austriacă Krone.

Gerhard Karner a făcut aceste declarații luni, într-o conferință de presă la Innsbruck.

El s-a referit la acordul privind aderarea României și Bulgariei la Schengen, începând cu 31 martie, cu aeroporturile și porturile maritime.

„Mă gândesc foarte mult să facem acest pas acum (integrarea cu frontierele aeriene și maritime – n.r.) și să nu filosofăm despre următorii pași”, a declarat ministrul austriac de Interne, conform publicației austriace Krone, care notează că Gerhard Karner a redus și mai mult așteptările privind aderarea deplină la Schengen a României și Bulgariei.

Oficialul austriac a vorbit despre „compromisul” la care s-a ajuns prin încheierea acordului privind aderarea aeriană și maritimă, spunând că au existat „negocieri dure” și că sunt prevăzute „condiții clare”. Printre acestea se numără faptul că frontiera terestră trebuie securizată, iar la frontiera externă vor fi mobilizați ofițeri de poliție și resurse suplimentare ale Frontex. Mai mult, solicitanții de azil înregistrați anterior în România și Bulgaria trebuie să fie returnați din Austria în țările respective, a mai spus ministrul de Interne al Austriei.

Ziarul austriac „Kurier” a scris duminică despre presiunea în creștere asupra Austriei pentru a accepta primirea deplină în Schengen a României și Bulgariei. Publicația austriacă notează că Austria este singura țară din Uniunea Europeană care încă stă în mod constant în calea acestui pas.

Presa austriacă amintește că, pe lângă alegerile europarlamentare, în acest an (în toamnă) în Austria au loc și alegeri parlamentare, iar partidul de guvernământ, din care face parte și ministrul de Interne Gerhard Karner, a adoptat o poziție publică dură față de migrația ilegală.

Intrare parțială a României în Schengen, din 31 martie

Consiliul UE a anunțat la finalul lunii decembrie că România și Bulgaria vor intra în Schengen cu frontierele aeriene și navale la 31 martie 2024.

Autoritățile de la București au încercat în negocierile din decembrie 2023 introducerea unei date concrete pentru ridicarea controalelor la frontierele terestre, însă nu au obținut decât o promisiune de negociere. În declarația de la finalul anului, semnată de cele trei țări, anexă la comunicarea Consiliului UE, se menționează „angajamentul de a discuta în 2024 o dată pentru o posibilă ridicare a controalelor la frontierele terestre”. Acest lucru însă condiționat de 5 măsuri care să ducă „la o îmbunătățire semnificativă a situației migratorii în Austria”, măsuri suplimentare care nu s-au aplicat în cazul niciunei alte țări care a aderat la Schengen.

Totul depinde tot de Austria, deciziile luându-se în unanimitate. De altfel, acest lucru este semnalat și în decizia Consiliului UE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii: „Consiliul depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne. Decizia respectivă se adoptă de către Consiliu hotărând în unanimitate, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Actul de aderare a Republicii Bulgaria și a României din 2005”.

Care ar putea fi data probabilă a integrării terestre, și cea mai importantă, a României în Schengen? Așa cum stau lucrurile în acest moment, cel mai probabil, ar putea fi luată la finalul acestui an, iar integrarea efectivă ar putea fi în 2025. Acest lucru se datorează contextului electoral european al acestui an și faptului că în Austria au loc alegeri interne în toamnă, fiind puțin probabil ca poziția Vienei să se schimbe până atunci.

„Ar fi greșit”

​​Austria continuă să fie cea care nu vrea încă România și Bulgaria în Schengen cu totul. Ministrul de Interne Gerhard Karner a susținut la finalul lui 2023 că integrarea cu aeroporturile și navală este „un pas înainte”, dar „ar fi greșit” în acest moment să se dea undă verde pentru aderarea și cu frontierele terestre.

„Ar fi greșit în stadiul actual. Controalele la frontierele terestre sunt încă necesare. Nu este vorba doar despre România și Bulgaria. Întregul sistem de migrație este în dezordine. Nu eu sunt cel care da note României și Bulgariei. Sunt dedicat unui sistem funcțional la nivel european. Și asta va fi cazul doar dacă frontiera externă este protejată. Aceasta este, de asemenea, o parte esențială a noului pact privind azilul și migrația pe care UE l-a convenit și pe care acum trebuie să-l aducem la viață. Numai atunci poate exista din nou libertate deplină de călătorie în UE”, a declarat Karner într-un interviu pentru Die Presse. (HotNews.ro)

Articolul precedentSURSE. Lista numelor vehiculate pentru a fi candidați susținuți de PSD-PNL la alegerile europarlamentare din iunie 2024
Articolul următorCrește perioada de valabilitate a permisului auto. La ce interval va trebui să îl schimbi de acum încolo