După ce i-a atras pe toţi marii constructori de autovehicule germani, Ungaria beneficiază acum din plin de revoluţia electrică din industria auto. Fabricile ungare produc nu doar maşini electrice şi acumulatori pentru ele, ci şi autobuze electrice. Companiile străine continuă să investească şi în sectorul maşinilor cu motoare cu ardere internă, chiar dacă este criză, iar industria joacă rolul de motor de revenire economică.
Daimler, unul dintre cei trei mari constructori auto germani, va investi peste 100 de milioane de euro în fabrica pe care subsidiara sa Mercedes-Benz o are în Ungaria pentru ca aceasta să poată construi SUV-ul electric EQB. Maşina va intra pe liniile de asamblare, în Ungaria şi China, anul viitor. În Ungaria producţia va începe în trimestrul patru din 2021, iar modelul va fi prezentat pe scena mondială în primăvară, scrie Budapest Business Journal.
Ministrul de externe maghiar Peter Szijjarto a spus că guvernul a contribuit cu subvenţii de 15 miliarde de forinţi (42,3 milioane de euro) la investiţia Mercedes pentru că aceasta va crea 4.400 de locuri de muncă pentru comunitatea locală, oraşul Kecskemet.
Şi BMW, un alt mare producător auto german, intenţionează să producă maşini cu propulsie integral electrică în Ungaria, dar deocamdată îşi construieşte acolo o fabrică, proiect întârziat cu câteva luni din cauza pandemiei.
Însă ceea ce a pus Ungaria pe harta industriei auto din Europa sunt investiţiile de la Audi, companie tot din Germania, care şi-a construit un centru industrial la Gyor, unde produce atât maşini, cât şi motoare. Constructorul livrează deja de acolo de anul trecut modelele hibride Audi Q3 şi Audi Q3 Sportback. De asemenea, fabrica ungară produce şi motoare pentru maşini electrice. Prezenţa coloşilor germani a atras o constelaţie de furnizori din industria auto, precum producători de acumulatori auto.
Guvernul maghiar se laudă că în ţară s-au instalat deja mai multe astfel de companii din Coreea de Sud, care şi-au construit acolo fabrici cu cele mai mari capacităţi de producţie din lume, notează Hungary Today. În aceste condiţii, Ungaria a devenit al zecelea cel mai mare exportator de baterii pentru vehicule electrice din lume. Ministrul Szijjarto apreciază că dacă ritmul actual de investiţii se menţine, ţara sa are şanse bune să ajungă în top 5 mondial. Ungaria a atras anul trecut zece investiţii de la companii din sectorul auto electric, iar anul acesta opt. Recent, Iljin Materials, tot din Coreea de Sud, a anunţat că va construi o fabrică de folie de cupru în oraşul Gödöllo, de unde poate fi furnizor pentru Samsung SDI, care produce baterii în apropiere. Investiţia Iljin Materials, de aproape 11 milioane de euro, este susţinută de guvernul maghiar cu subvenţii de două milioane euro.
Szijjarto, prezent oriunde se anunţă o investiţie străină, a descris Iljin Materials ca fiind un aliat al Ungariei deoarece ajută economia să creeze locuri de muncă. El a explicat că pandemia de COVID-19 este pe cale să aducă o nouă ordine mondială „care va începe cu o concurenţă acerbă unde investiţiile vor avea valoarea aurului“. CEO-ul Iljin Materials Byoung Chan a declarat că Ungaria devine un centru european al electromobilităţii şi că fabrica de folie de cupru „este doar începutul“ şi că aceasta va fi extinsă.
În afară de maşini electrice şi baterii, Ungaria produce şi autobuze electrice. Sectorul are ca reprezentant grupul chinez BYD. Compania a anunţat recent că a primit cea mai mare comandă din Europa, de 246 de unităţi, din partea unui transportator olandez.
Zilele trecute, Apollo Tyres, companie din India, a anunţat o investiţie de 12,4 milioane de euro în extinderea fabricii pe care o are în Ungaria cu scopul de a mări gama de produse, semn că nici furnizorii industriei auto tradiţionale nu neglijează această ţară, în pofida pandemiei.
Industria auto este şi blestem şi binecuvântare pentru economia maghiară. Este blestem pentru că a creat dependenţă şi când se poticneşte ţine pe loc şi economia. Astfel, când producătorii auto germani şi-au încetinit producţia în trecut, acest lucru s-a văzut în reducerea avansului PIB-ului, unii observatori spunând chiar că guvernul german a vrut să-i sperie astfel pe politicienii de la Budapesta. Apoi, în vară analiştii se aşteptau ca industria auto să fie principala frână când economia ar trebui să-şi revină din recesiune. PIB-ul ungar s-a prăbuşit cu 13,6% în ritm anualizat în trimestrul doi. Guvernul anticipează o scădere de 5-6% anul acesta.
Însă în octombrie exporturile de maşini au propulsat producţia industrială peste nivelurile de dinainte de criză. Este a treia lună la rând în care indicatorul a surprins plăcut. Producţia de vehicule, care reprezintă o treime din producţia industrială totală, a sărit în sus cu peste 7%. (zf.ro)