Retailerul de mobilă suedez IKEA pregătește inaugurarea celui de-al treilea magazin din rețeaua sa, în România.
Este în etapa strângerii de autorizații și începe angajările în masă pentru 250 de persoane în aproape toate departamentele.
A treia unitate IKEA din România se va inaugura în localitatea Dumbrăvița din apropierea Timișoarei în vara acestui an, a declarat pentru Economica Adriana Petre, manager al departamentului People and Culture din cadrul companiei.
„În prezent, finalizăm procesele interne înaintate pentru finalizarea construcției magazinului nostru. În același timp, facem toate acțiunile necesare în procesul de autorizare, așa că ambiția noastră este să deschidem undeva în vara anului 2023”, ne-a declarat Petre fără a oferi o dată mai exactă.
În momentul de față compania a demarat procesul de angajare în masă pentru IKEA Timișoara, compania având nevoie de 250 de oameni în aproape toate departamentele. „Pentru 2023 prioritatea noastră este magazinul IKEA Timișoara unde ni se vor alătura aproximativ 300 de colegi noi. Avem deschise roluri, în acest moment, în majoritatea departamentelor operaționale unde mai avem nevoie de aproximativ 250 de colegi (departament de vânzări, logistică, relații clienți, mentenanță, resurse umane)”, mai spune managerul. (sursa)