♦ Cele mai mari salarii din economia locală rămân cele din Bucureşti, Cluj şi Timiş, cu medii care trec de 5.800 de lei net pe lună, dar cu creşteri mai mici decât în anii precedenţi ♦ „În judeţele cu salarii deja ridicate, precum Bucureşti, Cluj şi Timiş, ritmul de creştere a încetinit deoarece nivelurile salariale au atins un prag înalt, iar companiile sunt mai prudente în acordarea de majorări semnificative.“ ♦ Cele mai mici salarii sunt în Vrancea, Vâlcea, Vaslui ♦ Vrancea este singurul judeţ care nu a ajuns la o medie salarială de 4.000 de lei net pe lună ♦ Per total, salariul mediu net la nivel de economie a ajuns la aproape 5.400 de lei net în februarie 2025.
Ramona Cornea: Salariile din România conturează o hartă a veniturilor împărţită între câteva centre dezvoltate şi restul ţării. Bucureştiul se apropie de pragul de 7.000 de lei net pe lună, în timp ce în judeţe precum Vrancea, Vâlcea sau Vaslui salariile abia ajung la 4.000 de lei, după cum arată arată calculele INS pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Aşadar, polii dezvoltării economice din România rămân constanţi, adică Bucureşti, Cluj şi Timiş conduc în continuare topul judeţelor cu cele mai mari salarii nete – cu salarii de 6.891 lei, 6.352 lei şi respectiv 5.820 lei. Cele două judeţe şi Capitala au avut creşteri de 9%, 10,6% şi 11,3% în cazul Bucureştiului, dar departe de creşterile salariale din anii trecuţi. (ZF.ro)