Guvernul intenționează să finanțeze baterii pentru stocarea energiei celor care au sau își pun panouri fotovoltaice pe casă.
Măsura – prevăzută în documentul de ajustare a PNRR, înaintat Comisiei Europene – prevede decontarea a 25.000 de lei, dar va intra în vigoare doar dacă va fi aprobată.
Suma, care urmează a fi alocată în acest scop, trece de 600 de milioane de euro.
Un nou capitol al programului REPowerEU, propune ca românii să fie sprijiniți să-și instaleze și baterii de 5kw pentru stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice. Cupoanele, în valoare de 25.000 de lei, vor fi acordate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Putând să aibă propria lor capacitate de stocare, nu mai e necesar să mai ia curent din rețea și să îl plătească, practic este un curent gratuit pe care și l-au produs anticipat. Condiția este una simplă: să aibă un contract cu o firmă care furnizează aceste elemente. Deci practic relația între noi și cetățean va fi prin compania cu care cetățeanul face contractul de achiziție”.
Mecanismul de implementare al acestei măsuri prevede că oamenii vor putea opta – fie primesc cupoane valorice pentru panouri, fie pentru baterie, cu condiția să nu fie deja prosumatori, fie pentru ambele.
Finanțări prin programul propus de MIPE
– 50.000 de lei atât pentru panouri fotovoltaice, cât și pentru baterii
– 25.000 lei pentru o instalație de panouri fotovoltaice cu o putere 3 kW
– 25.000 lei pentru o baterie cu putere minimă de 5 kWh, în cazul în care proprietarii dețîn deja panouri fotovoltaice cumpărate din banii lor și nu sunt prosumatori
Cristian Leizeriuc are o asemenea baterie care l-a costat 12.000 de lei. Spune că, în cazul unei întreruperi de curent de o jumătate de zi, n-ar fi afectat deloc.
Cristian Leizeriuc, proprietar panouri fotovoltaice: „Am un sistem montat în momentul de față de 5,5 kW cu un acumulator care poate să înmagazineze 10 kW. Asta ar fi de ajuns pe o perioadă de 10-12 ore din momentul în care s-a luat tensiunea”.
Acest bărbat are pe casă 22 de panouri și a ochit deja o baterie de 15.000 de lei, care ar completa instalația.
Moise Nan, proprietar panouri fotovoltaice: „Fiecare panou are 405 W, cu care produc energia electrică în cursul zilei când e soare, noaptea dacă aș avea baterii, aș putea încărca bateriile ziua și pot să funcționeze și noaptea. M-ar ajuta mult”.
Autoritățile mai au un motiv important pentru care doresc să sprijine achiziția de baterii. Numărul celor care și-au pus panouri fotovoltaice s-a dublat în ultimele șase luni, iar creșterea va fi mare și în perioada următoare. Dacă toți devin prosumatori, sistemul de transport și distribuție a energiei electrice ar putea fi perturbat. Măsura are în vedere și îmbunătățirea fiabilității rețelei, care este îmbătrânită și uzată.
Sursa: Pro TV