Valoarea totală a amenzilor aplicate în România cu argumentul de nerespectare a restricțiilor impuse pentru combaterea COVID-19 a ajuns la circa 1 miliard de lei, respectiv 983,5 milioane lei la 24 iunie, potrivit datelor transmise Profit.ro de către Ministerul de Interne. Suma este aferentă celor 1,88 milioane de sancțiuni aplicate, astfel că rezultă un nivel mediu al amenzii de peste 520 de lei. Miliardul este, însă, pe hârtie, nefiind clar ce sumă a și fost încasată efectiv de stat de pe urma acestor amenzi.

“Vă comunicăm faptul că, potrivit datelor existente până la data de 24 iunie 2021 la nivelul structurii de profil din Aparatul Central al Ministerului Afacerilor Interne, de la momentul instituirii stării de urgență pe teritoriul României au fost aplicate 1.876.351 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 983.545.691 de lei”, a transmis MAI pentru Profit.ro.

Structurile MAI includ politisti, politisti locali, jandarmi, amenzile fiind aplicate începând cu 16 martie 2020, când autoritățile au instaurat starea de urgență, cu restricționarea dură a drepturilor cetățenilor și a activității economice.

În aprilie anul trecut, o analiză Profit.ro în care a fost comparat volumul amenzilor aplicate în România cu cel al încasărilor din diferite taxe și sancțiunile aplicate în Marea Britanie a fost preluată, fără citarea sursei, în presa străină, jurnaliștii arătându-se surprinși de nivelul acestora. Jurnaliștii străini au prezentat cuantumul amenzilor, inclusiv concluzia analizei comparative a Profit.ro, articole apărând, printre altele, fără citarea sursei, în media precum BBC și Fox News.

Profit.ro a relatat atunci că Guvernul liberalo-militar al României a aplicat în mai puțin de o lună, de pe 24 martie 2020 până pe 19 aprilie 2020, aproximativ 200.000 de amenzi populației pentru nerespectarea stării de urgență. Valoarea totală a amenzilor a fost atunci de aproape 400 de milioane de lei, suma egală cu cea încasată în luna februarie din impozitul pe profit și de peste două ori mai ridicată decât cea încasată din taxe vamale. În replică, premierul de atunci, Ludovic Orban, a arătat că nu există un plan de amenzi. (profit.ro)

Articolul precedentCe ne așteaptă de la 1 iulie: scumpiri la energie și gaze, coplata în spitale private
Articolul următorPe-ne-le iubește ordonanțele de urgență. Ziua și, desigur, noaptea!