Confruntați cu o explozie a facturilor la utilităţi, liderii coaliției au stabilit luni seară noi plafoane peste care nu pot crește prețurile.

Cât despre facturile greşite, peste un milion în acest moment, companiile care le-au emis sunt obligate să le refacă şi să înapoieze banii luaţi în plus. Fără penalităţi pentru consumatori.

Toate aceste măsuri se aplică de la 1 februarie. Ulterior vor fi reluate discuţiile. Impactul total al acestor măsuri este de trei miliarde de lei, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Energia electrică furnizată populației nu poate avea un preț mai mare de 68 de bani pe kilowatt-oră, iar gazul – de 31 de bani, au stabilit liderii coaliţiei. La gaz creşte limita de consum pentru care se acordă compensații de la 1.000 la 1.500 de metri cubi, pentru cele 5 luni reci ale anului.

Nicolae Ciucă: „La energie, limita consumului să crească de la 300 de KW la 500 de KW pentru care se calculează acest preţ, practic reiese o compensare de 0,291 lei per KW, ceea ce va însemna că la consumator se va percepe 0,68 bani pe KW. La gaz, plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei pe KW.”

Pentru IMM-uri, școli, spitale, biserici şi pentru industria alimentară, prețul gazului va fi plafonat la 0.37 lei pe kw/h, iar la energie prețul va fi plafonat la un leu. Un alt anunț făcut de premierul Nicolae Ciucă a fost cel legat de facturile greșite.

Nicolae Ciucă: „Cifra a depășit un milion de facturi greșite. Am luat decizia ca toate facturile să fie stornate, toate care au fost emise greșit să fie stornate și să fie retrimise, fără ca oamenii să fie debranșați sau să plătească penalități.

Marți sunt chemați la discuții furnizorii și distribuitorii. Ordonanța de Urgență care va bate în cuie aceste decizii va fi adoptată cel târziu săptămâna viitoare. (sursa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.