Pe timp de caniculă, avem tendința să nu ne concentrăm atenția asupra uneia dintre cele mai importante mese ale zilei. Datorită temperaturilor foarte ridicate, corpul nostru face efort suplimentar pentru a rezista la expunerea razelor UV și la deshidratare. De aceea, de multe ori sărim peste masa de prânz sau nu alegem alimentele cele mai indicate pentru a fi digerate în acest moment extrem de important. Nutriționiștii au venit cu o listă de mâncăruri care nu trebuie să lipsească de pe masă, mai ales în timpul zilei.

Nu de puține ori ne confruntat cu situația în care ne era atât de cald, încât nu știm ce să alegem să mâncăm în timpul zilei sau preferăm să sărim peste masa de prânz. În clipa în care ajungem însă acasă, seara, ne simțim atât de obosiți dar și de înfometați, încât ajungem să golim frigiderul, fără a mai ține cont de nicio regulă.

Nutriționiștii au însă un sfat categoric. Nu săriți peste nicio masă în timpul zilei, indiferent ce temperaturi sunt afară. Ei au indicat și o serie de alimente care nu trebuie să lipsească în dieta noastră zîilnic. Astfel, nu vom risca nici să ne fie foame din oră în oră, să ne îngrășăm sau să ne simțim fără vlagă după ce ne-am ridicat de la masă.

Vara este recomandat de către toți medicii nutriționiști să se consume preparate ușoare pe bază de fructe și legume. Fiind bogate în vitamine, ele vă vor ajuta să depășiți cu brio temperaturile foarte mari. În plus, sunt mult mai ușor de digerat și nu vă veți simți nici obosit și nici lipsit de energie.

Alimentele recomandate pe caniculă

Specialiștii insistă pe modelul celor trei mese pe zi, bine echilibrate. Trebuie mâncat în cantități mici iar desertul de la prânz trebuie înlocuit cu o salată de fructe.

Dacă la micul dejun e bine să se consume cereale şi fructe sau lactate semi-degresate, la prânz este indicat peștele şi lactate sau leguminoase (năut, fasole, linte). Salatele nu trebuie nici ele omise și nici legumele, care pot fi preparate pe grătar. Supele sau ciorbele de legume pot fi şi ele parte din meniul unui prânz de vară.

Alimentele care trebuie să existe la masa de prânz sunt cele verzi. Nutriționiștii enurmă aici spanacul, salată verde, varza. Nici legumele cu un conţinut scăzut de amidon nu trebuie evitate. Este cazul fasolei verzi dar și a celei galbene, a conopidei, broccoli, dovleceilor, ciupercilor sau castraveţilor. Nu uitați de fructele proaspete de sezon, unde pepenele trebuie să ocupe un loc de cinste în alimentația noastră, mai ales pe caniculă. (sursa)

Articolul precedentBolojan, reales ca la PCR în fruntea PNL Bihor
Articolul următorCum să eviți un carambol ca cel petrecut pe Autostrada Soarelui și ce faci dacă te lovește o mașină din spate. Sfaturile lui Titi Aur