Guvernul are, joi, pe ordinea de zi a şedinţei, un proiect de OUG privind combaterea acţiunilor speculative. Actul normativ va stabili unele categorii de bunuri şi produse pentru care preţurile nu pot creşte nejustificat. De asemenea, va fi interzisă limitarea producţiei acestor categorii de bunuri, dar şi păstrarea lor nejustificată în scopul creării unui deficit pe piaţă.
Potrivit anunţului oficial al Guvernului, pe ordinea de zi a şedinţei programată pentru azi, este un Proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Documentul urmează să stabilească unele categorii de bunuri şi produse pentru care preţurile nu pot creşte nejustificat. De asemenea, documentul va preciza că, pentru aceste bunuri, se interzice limitarea producţiei sau vânzării, dar şi păstrarea sau acumularea lor nejustificată în scopul creării unui deficit pe piaţă. Produsele care urmează să fie incluse în listă sunt, potrivit Guvernului, supuse riscului de speculă şi pot afecta buna funcţionare a economiei şi a societăţii. Documentul urmează, de asemenea, s explice ce înseamnă preţ nejustificat de mare şi care sunt măsurile care se impun în cazul unei suspiciuni de speculă.
Preşedintele Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu explica, în luna mai, că proiectul de ordonanţă de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative, care a fost în primă lectură, are scopul de a crea ”statului un instrument pentru a interveni în situaţii excepţionale, de criză, când sunt disfuncţionalităţi în funcţionarea pieţei”.
El a mai spus că în acest proiect de act normativ nu amenzile sunt de interes, neapărat, care sunt aplicate companiilor care fac acţiuni speculative, ceea ce este relavant sunt măsurile adiacente şi anume faptul că ANPC poate opri funcţionarea unei companii, poate dispune confiscări, iar Consiliul Concurenţei poate să oblige companiile să îşi reducă preţurile sau stocurile. (sursa)