timesnewroman.ro: Fuego, bărbatul cu cel mai dorit brad din România, a creat isterie printre fanii lui după ce a anunțat că în doar câteva zile, pe 1 decembrie, își va deschide contul de OnlyFans. Pentru doar 5 euro pe lună, fanii vor putea să-i admire lui Fuego bradul în toată splendoarea lui.
„Le promit fanilor că vor avea ce să vadă. E mai mult un brăduț decât un brad, dar e un brăduț drept, de grosime și lungime decente, împodobit cu globuri“, a spus Fuego. „Dar fanii trebuie să se grăbească, pentru că vor putea admira brăduțul meu doar în luna decembrie. Pe 1 ianuarie îmi voi închide contul.“
Fuego spune că banii pe care îi va obține din contul de OnlyFans îi va folosi tot pentru brăduț. „Cu cât adun mai mulți bani, cu atât voi face mai mare brăduțul meu. Așa că la anul, în decembrie, fanii mei ar putea admira un brăduț mult mai viguros decât cel din acest an. De ei depinde cum va arăta brăduțul meu peste un an“, a spus artistul. (sursa)