Compania Națională de Investiții (CNI) din subordinea Ministerului Dezvoltării construiește în municipiul Oradea, cu 472 milioane de lei, un stadion de aproximativ 16.000 de locuri – scrie senatorul bihorean Florian Bodog într-o postare publicată pe Facebook.

Ultimul aviz necesar pentru această investiție a fost dat în ședința de săptămâna aceasta a Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național.

Urmează ca în cursul lunii iulie, Guvernul Ciolacu să emită Hotărârea de Guvern, astfel încât procedura de licitație pentru realizarea noului stadion să poată fi demarată în cel mai scurt timp.

Stadionul de pe strada Făgărașului nr. 2 din Oradea (de pe malul Peței din zona Universității) va fi unul modern, spune senatorul bihorean, capacitatea exactă a acestuia urmând să fie stabilită în funcție de prevederile UEFA – categoria 4, care se preconizează a fi ordonate astfel încât să se poată organiza meciuri de fotbal din cadrul Ligii 1 de fotbal a României, meciuri internaționale UEFA, dar și meciurile naționalei de fotbal. (sursa)

Articolul precedentVoturile la alegerile pentru primarul Budapestei, renumărate la cererea candidatului susținut de FIDESZ, care a pierdut în fața opoziției la numai 324 de voturi distanță
Articolul următorIoan Mang: Vești bune pentru educație