La fel se întâmplă și acum, scrie senatorul PSD într-o postare online, pentru că ține de identitatea noastră social-democrată să fim alături de cei care au construit această țară. Ține de un guvern responsabil să găsească soluții pentru ca pensionarii să aibă veniturile pe care le merită.
Una dintre cele mai importante realizări ale Cabinetului Ciolacu, spune Florian Bodog, este că a reușit să finalizeze, la timp și așa cum a promis, cea mai mare recalculare a pensiilor în beneficiul a milioane de seniori. Deciziile de recalculare vor pleca vineri (16.082024) către toți pensionarii, conform planului.
Concret, scrie senatorul bihorean, 3,8 milioane de pensii cresc după recalculare, adică peste 82% din totalul pensiilor din România, creșterea medie a pensiilor fiind de aproape 27%. (sursa)