Premierul Marcel Ciolacu este alături de sinistrații de la inundații și continuă să identifice resurse pentru a-i sprijini să revină la normalitate. Guvernul a aprobat un nou ajutor consistent pentru cele 6.000 de familii lovite de inundații, pentru a-și putea înlocui aparatele electrocasnice distruse sau pentru a-și cumpăra combustibilul necesar pentru încălzire.
Florian Bodog, senator PSD Bihor: Urmează, de asemenea, banii obținuți de la Comisia Europeană, la insistentețle europarlamentarilor PSD, pentru reabilitarea infrastructurii din regiunea afectată și pentru construirea digurilor anti-inundații.
Fiecare dintre cele 6.000 de gospodării afectate de inundații, primește încă 15.000 de lei! Nu doar pentru înlocuirea electrocasnicelor distruse, ci și pentru rezolvarea altor nevoi vitale, precum achiziția de combustibil pentru încălzire.
Este un sprijin consistent, care se adaugă ajutorului de urgență, de 10.000 de lei, acordat de Guvern, imediat după catastrofă.
În plus, premierul a dispus alocarea a 62 de milioane de lei pentru reparațiile drumurilor județene, podurilor și podețelor afectate. Iar, din banii obținuți de la Comisia Europeană – 1,5 miliarde de euro – se vor finanța refacerea ori completarea amenajărilor hidrografice dar și reconstrucția caselor distruse. (sursa)