În cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență al României (PNRR), scrie senatorul bihorean Florian Bodog, Ministerul Sănătății a aprobat reabilitarea și dotarea cu echipamente a 2750 de cabinete de medicină de familie. Bugetul alocat acestor investiții este de 230 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.
Componenta de reabilitare permite beneficiarilor să realizeze lucrări de:
– Amenajări interioare: tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje și alte finisaje interioare, precum și pardoseli interioare;
– Instalații și sanitare: reparații sau înlocuiri la instalațiile interioare de apă, electricitate, termice, canalizare și sanitare;
– Amenajări exterioare: reparații la tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje, alte finisaje exterioare atunci când nu se schimbă aspectul inițial;
– Eficiență energetică: lucrări de îmbunătățire a eficienței energetice în interior și înlocuirea tâmplăriei exterioare atunci când nu se schimbă aspectul, culoarea sau golul acestora;
– Reparații la învelitoare: reparații la acoperișuri, învelitori respectiv lucrări de hidroizolație atunci când nu se schimbă forma acestora;
– Energie Regenerabilă: montarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere respectiv de producere a energiei electrice din surseregenerabile/eficiente energetic.
Cabinetele vor fi dotate cu echipamente medicale precum electrocardiografe, spirometre, ecografe portabile, echipamente IT, holtere TA/EKG, echipamente de tip point of care, instrumentar de urgență, etc.
În județul Bihor, anunță Florian Bodog, 106 cabinete de medicină de familie vor fi reabilitate și dotate prin acest program, valoarea totală a investițiilor menite a crește calitatea serviciilor medicale asigurate pacienților ridicându-se la 31,8 milioane lei. (sursa)