Deci, cum?
Ai noștri (mă rog, ai lor…) cer bani (târziu și prost) prin PNRR, dar îi spun Comisiei Europene: STOP! Nu-i vrem oricum (chiar dacă în urma majorității statelor membre UE)! Vrem să ne puneți și CONDIȚII pentru ei. Asta chiar e #wow!
…
Comisia Europeană va condiționa plata tranșelor de bani alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) de realizarea unor reforme precise în justiție.
Propunerea a venit din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de Cristian Ghinea (USR PLUS), și a fost acceptată de oficialii de la Bruxelles, conform surselor citate de G4media.
Condiționalitatea este justificată de faptul că PNRR funcționează ca un program dedicat reformelor făcute de statele membre în diferite domenii.
În aceste condiții, dacă fondurile PNRR vor fi condiționate de adoptarea unor reforme în justiție, cu termene clare, Guvernul și Parlamentul vor fi supuse unor presiuni pentru a adopta actele normative propuse.
În caz că nu vor fi adoptate aceste măsuri, atunci plățile vor fi blocate, iar banii nu vor mai ajunge în România.
Banii de investiții nu vor fi decontați fără reforme
Astfel, dacă nu va face reformele pe care și le-a asumat, în justiție, România nu va putea transmite cererile de plată către Comisia Europeană. Pe cale de consecință, nu se vor putea deconta banii pentru investițiile prinse în PNRR.
Conform regulilor PNRR, fiecare ţară face un Plan de Finanţare eşalonat pentru fiecare domeniu agreat cu Bruxelles-ul, pe ani şi pe ţinte de atins periodic. La fiecare șase luni, statele trebuie să transmită un raport de implementare pentru reformele asumate. Iar la acest document trebuie să atașeze, conform calendarului agreat, o cerere de plată. Decontarea acestor cereri de plată se face în funcție de stadiul reformelor asumate.
Guvernul a prins, în draftul PNRR, transmis Comisiei Europene, mai multe reforme în justiție numite reforme în justiție. În această perioadă au loc negocieri intense cu Comisia Europeană pe tema reformelor în justiție și a condiționării plăților de aceste reforme, iar forma finală va fi stabilită în luna septembrie. (sursa)