Miercuri, 7 aprilie 2021, reprezentanţii Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice „Grânarii” Vaslui s-au întâlnit cu conducerea Instituţiei Prefectului, cu ocazia căreia şi-au prezentat nemulţumirile legate de faptul că nu au primit sprijin din partea Guvernului pentru pierderile cauzate de secetă.
„În cadrul întâlnirii, fermierii din judeţul Vaslui şi-au prezentat doleanţele şi cerinţele faţă de situaţia în care se află din cauza pierderilor provocate de seceta din anul 2020. Reprezentanţii prefecturii i-au asigurat că vor transmite către Guvernul României şi către Ministerul Agriculturii toate elementele semnalate, oferind în acelaşi timp fermierilor din judeţul Vaslui garanţia sprijinului Instituţiei Prefectului în rezolvarea problemelor generate de condiţiile meteorologice”, se menționează într-o informare scrisă a Prefecturii Vaslui.
Producătorii agricoli au anunţat că vor organiza o acţiune de protest în Municipiul Vaslui pentru a-şi face cunoscute revendicările – pierderile cauzate de secetă, dar ulterior au renunţat la miting şi au participat la o acţiune similară organizată în Iaşi, la care au fost prezenţi agricultori din toată zona Moldovei.
Fermierii au mărșăluit cu tractoarele prin trei mari orașe din România, miercuri, 7 aprilie 2021, ca urmare a tergiversării acordării despăgubirilor pentru calamitățile culturilor din primăvara anului 2020 și întârzierii plății procentului rămas de plată pentru culturile de toamnă din anul 2019.