Zeci de percheziţii au loc marţi în nouă judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar în care un bărbat din Alba este acuzat că falsifica permise de conducere, asigurări RCA şi certificate de vaccinare.
Anchetatorii au identificat până în prezent fiind identificate 63 de persoane care au beneficiat de serviciile sale.
„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 50 de percheziţii domiciliare, dintre care 34 în judeţul Alba, 5 în judeţul Hunedoara, câte două în judeţele Giurgiu, Sibiu şi în municipiul Bucureşti şi câte una în judeţele Arad, Bihor, Braşov, Cluj şi Timiş, la persoane bănuite de fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale”, anunţă IGPR.
Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2022, un bărbat din judeţul Alba ar fi întocmit, în fals, diverse documente, precum permise de conducere, poliţe de asigurare RCA, certificate de competenţă profesională şi certificate de teste SARS CoV-2- RT – PCR negative, pe care le-ar fi pus la dispoziţia unor persoane, în schimbul unor sume de bani.
Poliţiştii au identificat, până în prezent, 63 de persoane care ar fi beneficiat de astfel de înscrisuri false, faţă de acestea cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
La activităţi, alături de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, participă atât poliţişti din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cât şi din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Hunedoara, Giurgiu, Sibiu, Arad, Bihor, Braşov, Cluj, Timiş, precum şi poliţişti din municipiul Bucureşti.
Acţiunea este sprijinită de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba. (sursa)