Curtea de Apel Oradea a admis astăzi, 9 mai 2023, acţiunea în contencios administrativ pe care fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog a inițiat-o împotriva Ministerului Educaţiei privind retragerea titlului de doctor în management. Senatorul bihorean a fost reprezentat de către cabinetul avocatei orădence Dochiana Bejan.

Astfel, instanța a dispus anularea atât a Ordinului de ministru nr.5180/18.05.2019, prin care a fost retras titlul de doctor în domeniul management ce i-a fost acordat de către Universitatea de Vest din Timişoara (atribuit prin Ordinul ministrului cercetării, tineretului și sportului nr.4387/06.06.2011), cât și a Deciziei nr.17465/25.07.2019 emisă de C.N.A.T.D.C.U., din cadrul Direcţiei Generale de Învăţământ Universitar a Ministerului Educaţiei Naţionale.

Chiar dacă încă nu este definitivă, această hotărâre judecătorească vine să corecteze un abuz al Ministerului Educației și al C.N.A.T.D.C.U., care au acționat, probabil, la comandă politică…

Articolul precedentDacă te iei după presa română, ar trebui să închidem becul și să plecăm! Dacă te uiți însă la cum ne văd vecinii…
Articolul următorMeteorologii anunţă frig până la jumătatea lunii mai, după care temperaturile vor fi cele specifice perioadei