Firmele calificate la finanțare în programul Electric-Up au început să primească contractele de finanțare și au termen 5 zile să le semneze, pentru a-și putea primi fondurile nerambursabile de la stat, de până la 100.000 de euro fiecare, să-și monteze panouri fotovoltaice și stații de alimentare a mașinilor electrice, la aproape un an și jumătate de când Ministerul Energiei a demarat schema de finanțare.
Recent, Ministerul Energiei a publicat o listă de .1878 de firme calificate la finanțare în Programul Electric Up 2020, iar zilele trecute a mai admis în plus 56 de solicitanți, în urma contestațiilor (Descarcă de AICI listele de firme admise la Electric Up). .
De marți, 26 aprilie, firmele au început să primească în aplicația electronică de granturi IMM contractele de finanțare. Au la dispoziție 5 zile să le semneze și să le încarce înapoi, să nu piardă banii promiși de stat. Înscrierile în programul Electric Up au început pe 4 decembrie 2020, deci în urmă cu aproape 1 an și jumătate, și s-au finalizat în 3 februarie 2021.
Vorbim practic despre un program de finanțare pornit pe timpul pandemiei COVID-19, în guvernarea PNL cu Ludovic Orban premier, trecut prin guvernarea PNL-USR-UDMR, cu Florin Cîțu prim-ministru, prin guvernul demis Cîțu (PNL-UDMR), pentru ca acum, în guvernarea PNL-PSD-UDMR, cu premierul Nicolae Ciucă, să se semneze contractele de finanțare. Ministrul Energiei e același: Virgil Popescu (PNL). Pe urmă, beneficiarii vor trebui să-și implementeze proiectele, să-și pună panouri fotovoltaice și stații de încărcare EV și apoi statul să le dea banii pe ele, în limita finanțării aprobate.
Între timp, panourile fotovoltaice s-au scumpit, mai ales pe fondul creșterii prețurilor la energie, așa cum a arătat StartupCafe.ro anterior.
„Urmează semnarea contractului de finanțare. Contractul de finanțare este transmis prin intermediul platformei informatice, iar termenul de semnare este de 5 zile lucrătoare, începând cu ziua următoare zilei de comunicare a deciziei autorității. Comunicarea cu toți operatorii economici admiși spre finanțare se va menține prin intermediul platformei informatice, urmând etapa de contractare și etapa de implementare a proiectului de investiții, conform prevederilor Ghidului de finanțare” – a anunțat Ministerul Energiei.
Cam așa sună notificările primite marți de firmele selectate:
Verifică în aplicația informatică notificările primite https://granturi.imm.gov.ro
Cererea de finanțare aferentă întreprinderii (…), identificată prin (…) depusă la data de (…), în cadrul măsurii “Electric-Up”, tipul “HoReCa”, a fost aprobată în urma evaluării. Aplicantul va intra în aplicație, modulul „Contractare”, va completa contul IBAN al societății (cont curent sau cont de grant), va descărca contractul de finanțare generat, contract pe care îl va semna cu semnătură electronică, reîncărca și transmite în aplicație în maxim 5 zile de la data transmiterii deciziei de acceptare, sub sancțiunea respingerii cererii de finanțare. (sursa)